Cauta

Brexit o dă-n război: ”Armele vor vorbi din nou”

Mai multe sute de  persoane au manifestat la Belfast, la apelul partidului naţionalist Sinn Fein, cerând un ”statut special” pentru provincia britanică Irlanda de Nord, după ieşirea Regatului Unit din UE. Mai precis, cereau să nu existe frontieră între Irlanda de Nord şi vecina sa, Republica Irlanda, după Brexit.

Timp de trei decenii, ciocniri sângeroase au avut loc între naționaliștii irlandezi catolici, pe de o parte, și protestanții unioniști, pe de altă parte, conflict soldat cu 3.600 de morți. Pacea a fost restabilită în urmă cu 20 de ani. În 1998, Acordul de pace din Vinerea Mare (“Good Friday Agreement”) a pus capăt acestei perioade de înfruntări confesionale, conflict catalogat că fiind unul dintre cele mai sângeroase din Europa de după război. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Republica Irlanda au aderat împreună la UE, în 1973, în perioada în care violenţele şi atacurile teroriste puseseră stăpânire pe Belfast.

Brexitul redeschide rani durerose pentru irlandezii care nu vor sa parasesca UE

Controalele de la graniţa dintre cele două ţări au fost eliminate în anii ’90, când cele două state au devenit parte a pieţei unice europene, iar Acordul din Vinerea Mare din 1998 a dus la încetarea ostilităţilor dintre republicanii catolici care luptau pentru unificarea Irlandei şi protestanţii unionişti loiali Regatului Unit. Acum însă,chestiunea apariţiei une noi frontiere aruncă pacea în aer.  Militanţii partidului Sinn Feinn consideră de neacceptat acest lucru. După Brexit, frontiera de 500 de km dintre Irlanda şi Irlanda de Nord va fi singura graniță terestră pe care Marea Britanie o va avea UE. ”O majoritate nu vrea Brexitul aici”, a declarat John Finucane, un membru Sinn Fein, amintind că provincia a votat majoritar împotriva acestuia la referendumul din iunie 2016. ”Dacă o frontieră dură este restabilită, armele vor vorbi din nou”, a preconizat alt manifestant, care nu a dorit să-şi spună numele.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version