Cauta

BREAKING NEWS. Primărița Clotilde Armand, trimisă în judecată/Abia ce își depusese candidatura pentru un nou mandat la S1

BREAKING NEWS. Clotilde Armand, trimisă în judecată

(sursa foto: Facebook/Clotilde Armand)

La câteva ore după ce și-a depus candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 (S1), Clotilde Armand a aflat decizia procurorilor, care au dispus trimiterea sa în judecată.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au trimis-o în judecată, joi, pe Clotilde Armand (USR), actualmente primar al Sectorului 1, pentru comiterea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

CITIȚI ȘI: Clotilde Armand, pusă oficial sub acuzare! Dosarul de la ANI capătă o altă „greutate”

„Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că în perioada mai 2022 – august 2022, în calitate de Primar al Sectorului 1 din Municipiul Bucureşti, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a emiterii Dispoziției nr. 715/18.02.2022 prin care s-a desemnat manager al proiectului ”Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”, cod proiect MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpata Armand Clotilde – Marie – Brigitte a emis

patru dispoziții care au produs foloase materiale pentru sine, beneficiind de majorări ale indemnizațiilor lunare în sumă de totală de 18.720 lei (venituri brute)”, se precizează într-un comunicat transmis joi, 25 aprilie, de la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Redăm în cele ce urmează, integral, comunicatul Parchetului:

„În temeiul art. 28 alin. (10) și (11) din Ghidul privind relația sistemului judiciar cu massmedia, în continuarea comunicatului de presă din data de 13.03.2024, instituția purtătorului de cuvânt este abilitată să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele informații:

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au finalizat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Armand Clotilde – Marie – Brigitte, Primarul Sectorului 1 București, pentru comiterea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 alin. (1) Cod Penal.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că în perioada mai 2022 – august 2022, în calitate de Primar al Sectorului 1 din Municipiul Bucureşti, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a emiterii Dispoziției nr. 715/18.02.2022 prin care s-a desemnat manager al proiectului ”Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”, cod proiect MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpata Armand Clotilde – Marie – Brigitte a emis patru dispoziții care au produs foloase materiale pentru sine, beneficiind de majorări ale indemnizațiilor lunare în sumă de totală de 18.720 lei (venituri brute), după cum urmează:

1. În data de 06.05.2022 a emis Dispoziția nr. 1708/06.05.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna aprilie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii aprilie 2022 cu suma de 3.744 lei, din care a încasat suma de 2.191 lei în contul personal, diferenţa de 1.533 lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.

2. În data de 07.06.2022 a emis Decizia nr. 2156/07.06.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna mai 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii mai 2022 cu suma de 5.616 lei, din care a încasat suma de 3.285 lei în contul personal, diferenţa de 2.331 lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.

3. În data de 05.07.2022 a emis Dispoziția nr. 2517/05.07.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna iunie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii iunie 2022 cu suma de 3.744 lei, din care a încasat suma de 2.191 lei în contul personal, diferenţa de 1.533lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.

4. În data de 01.08.2022 a emis Dispoziția nr. 2853/01.08.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna iulie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii iulie 2022 cu suma de 5.616 lei, din care a încasat suma de 3.285 lei în contul personal, diferenţa de 2.331 lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.

Precizăm că emiterea rechizitoriului este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, împrejurare care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”

Ultimele stiri

  • Surse: Percheziții la casa în care a locuit Rodica Stănoiu. Ce vizează autoritățile
  • Horoscop chinezesc 2026. Anul Calului de Foc se definește prin inițiativă, mișcare rapidă și putere interioară
  • VIDEO. Autostrada Moldovei: S-a deschis circulația pe A7 Focșani – Adjud/CNAIR: Se circulă continuu de la București la Adjud
  • Vin ninsorile peste România. Meteorologii ANM anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară, sub cod galben
  • Generalii care dispar: anatomia unei mortalități atipice în elita militară rusă
  • Ce sancțiuni vor primi medicii care răspândesc informații false și teorii conspiraționiste în spațiul public
  • Suveraniștii fac calcule. Se întâlnesc marți pentru a vedea câte semnături au pentru inițierea suspendării președintelui Nicușor Dan
  • A nins în Arabia Saudită, după 30 de ani. Dunele de nisip s-au transformat în pârtii pentru săniuș VIDEO
  • Crăciun de poveste în Maramureș: pensiunile se pregătesc de marea Sărbătoare. Turist străin: „Sunt multe lucruri care m-au impresionat”
  • Sărbători cu buget redus! Produsele care s-au ieftinit și cu 50%, înainte de Crăciun
  • Exit mobile version