Cauta

BREAKING NEWS: Horațiu Potra, arestat în Emiratele Arabe Unite. La fel și alți doi membri ai familiei sale/MJ, anunț de ultimă oră

Informații de ultimă oră vin de la Ministerul Justiției. E vorba despre un comunicat prin care se confirmă arestarea a trei cetățeni români pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite. Și anume a lui Horațiu Potra, a fiului acestuia și a nepotului mercenarului.

Autoritățile din Emiratele Arabe Unite au confirmat, luni, 29 septembrie, arestarea, la solicitarea statului român, a celor trei persoane care se aflau pe teritoriul acestui stat.

Urmează să fie parcurse procedurile de extrădare

Cei trei sunt în prezent în custodia autorităților locale, până vor fi parcurse procedurile judiciare de extrădare.

Ministerul Justiției transmite, luni, că au fost purtate discuții, prin intermediul unei videoconferințe, cu autoritățile omolog din Emiratele Arabe Unite.

„În cadrul acestor discuții, autoritățile din Emiratele Arabe Unite au confirmat arestarea, la solicitarea statului român, a cetățenilor români P.H., P.A.C. și P.D., aflați pe teritoriul acestui stat, persoanele în cauză fiind și în prezent în custodia acestora, în vederea parcurgerii procedurilor judiciare de extrădare”, precizează Ministerul Justiției într-un comunicat de presă.

Din câte s-a mai aflat, este vorba de Horațiu Potra, de fiul său, Dorian Potra, și de nepotul mercenarului, Alexandru Potra.

Ministerul Justiției precizează că informații detaliate cu privire la aceste proceduri nu au putut și nu pot fi comunicate, „pentru a nu aduce atingere obiectivului final, respectiv extrădarea” celor trei cetățeni români.

De asemenea, în cadrul videoconferinței, s-au purtat discuții despre continuarea negocierilor pentru viitoarele tratate privind asistența judiciară internațională în materie penală și extrădarea.

H. Potra, prins în Dubai

Șeful mercenarilor, Horațiu Potra, fiul Dorian și nepotul Alexandru au fost arestați de joia trecută în Emirate, la cererea autorităților române, au declarat surse oficiale pentru Mediafax.

Liderul mercenarilor, trimis în judecată alături de Călin Georgescu, a fost prins în Dubai. El a fugit din țară și era dat în urmărire generală.

Horațiu Potra, fiul său – Dorian Potra și un alt membru al familiei – Alexandru Potra au fugit din România la începutul anului, fiind dați în urmărire internațională. Pe numele lor au fost emise în luna februarie mandate de arestare preventivă în lipsă.

Horaţiu Potra, cu mandat de arestare în lipsă, este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, instigare publică.

Fiul lui Horaţiu Potra, Dorian, arestat şi el în lipsă, este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

Citiți și: Breaking news: Horațiu Potra, reținut în Dubai

Ultimele stiri

  • Nicușoare, dar pe România când o ajuți?
  • Sat fără câini. Echipajele medicale de pe ambulanțe, măcelărite de bolnavi psihic și drogați
  • China atrage talentele străine. America ridică bariere
  • Abuz fără precedent. Distribuitorii vor să intre în casele prosumatorilor ca să le oprească energia injectată în sistem
  • S-a dat în premieră cartonașul verde! Nu arbitrul este responsabil
  • Studenții protestează în Piața Victoriei împotriva tăierilor de burse și a măsurilor Guvernului
  • BREAKING NEWS: Horațiu Potra, arestat în Emiratele Arabe Unite. La fel și alți doi membri ai familiei sale/MJ, anunț de ultimă oră
  • Asia Express a luat-o razna în Vietnam
  • Rolul hormonilor în creier: serotonina, dopamina și oxitocina explicate simplu
  • Regulile de angajare în fața incursiunilor Rusiei: NATO se trezește din somn?
  • Exit mobile version