Cauta

BNR a majorat dobânda-cheie. Creștere cu 1%!

BNR a majorat dobânda-cheie. Creștere cu 1%! - Ziarul National

(sursa foto: ziarulprahova.ro)

Banca Națională a României (BNR) a decis, miercuri, majorarea ratei dobânzii de politică monetară. E vorba de o creștere cu un punct procentual, de la 3,75 % pe an, la 4,75 % pe an.

Informația a fost anunțată din direcția Băncii centrale, la finele unei ședințe a Consiliului de administraţie al BNR, ce a avut loc în această a treia zi a săptămânii.

Prin intermediul unui comunicat de presă, s-au transmis deciziile luate în cadrul reuniunii forului de conducere al băncii.

Și anume:

„Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 6 iulie 2022, a hotărât următoarele:

Și tot în 6 iulie s-a aflat, de la BNR, că indicele ROBOR la 3 luni – în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă – a crescut miercuri la 6,63% pe an, de la 6,60% pe an cât era marţi.

Ce decizie fusese luată în 10 mai

Vă amintim că precedenta majorare a dobânzii-cheie a fost decisă în mai acest an.

Mai precis în 10 mai, când BNR a hotărât, tot în cadrul unei ședințe a Consiliului de administraţie al Băncii – majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,75% pe an, de la 3% pe an anterior, începând cu data de 11 mai 2022 – citiți mai multe AICI.

Ultimele stiri

  • Italienii au început să le ia românilor locurile de muncă din… Italia! Femeile din Peninsulă sunt şi ele dispuse să facă treaba străinilor
  • Meteorologii au actualizat prognoza! Cum va fi vremea la sfârșitul acestui an și în primele zile din 2026
  • Cadou pentru şoferii români înainte de Sărbători: încă 50 km din A7 vor fi daţi în folosinţă! Ce rută va fi finalizată
  • Protest spontan la Constanța: autobuzele CT Bus n-au ieșit pe traseu marți dimineață. Ce nemulțumiri au șoferii
  • Percheziții DNA la fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, și la un om de afaceri (surse)
  • Ce salariu trebuie să câştigi pentru ca banca să-ţi permită să te îndatorezi cu până la 70% din venituri. Cinci instituţii oferă astfel de credite
  • Ciprian Ciucu, despre dezastrul pe care l-a găsit la Primăria Capitalei: “Am avut un mic şoc. Ne-a ajuns cuţitul la os. Îmi încep mandatul cu datorii”
  • SUA promit Ucrainei garanţii de securitate „foarte puternice”, corespunzătoare articolului 5 din Tratatul NATO. Trump este optimist
  • Nu tot ce zboara…
  • Horoscop 16 decembrie 2025 – Norocul pare să-ți zâmbească în acest moment
  • Exit mobile version