Cauta

Berea ii lasa rece pe rusi

Desi mii de suporteri din intreaga lume vor umple barurile din Rusia, Mondialul de fotbal nu va ajuta industria berii, un sector aflat de mai multi ani in declin in aceasta tara.

Cupa Mondiala vine si trece vodca e de baza

Deocamdata doar berea Budweiser, apartinand grupului AB Inbev, sponsorul oficial al Cupei Mondiale, este singura bere autorizata in stadioane si zonele dedicate fanilor, in timp ce vanzarile de alcool sunt interzise pe o raza de doi kilometri in jurul stadioanelor.  „Intre 2007 si 2017, taxele pe bere au crescut de aproape 10 ori. La aceasta se adauga situatia macroeconomica nefavorabila care a influentat evolutia pietei”, spune Pavel Yerankevici, director de dezvoltare la Baltika, cea mai mare marca de bere din Rusia, parte din grupul danez Carlsberg. Cand e vorba de Cupa Mondiala, cererea crescuta va afecta doar aceasta perioada si nu va schimba dinamica anuala generala, in scadere,  a adaugat Yerankevici. Rusia ocupa locul 14 in lume in functie de consumul de alcool, preferata e vodca,  iar in cazul berii –  locul 32 la nivel mondial, abia in 2011 berea a fost clasificata bautura alcoolica, din punct devedere legal, cu interzicerea vanzarii in timpul noptii, la chioscurile de strada sau in volume mari.

Ultimele stiri

  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Exit mobile version