Cauta

Băsescu: Trebuia să recunoaștem primii Guvernul propus de Dodon. Plahotniuc e stăpân la Chișinău

Fostul șef de stat consideră că Guvernul condus de Maia Sandu are legitimtate mulțumită votului oamenilor, iar organizaţiile internaţionale ar trebui să clarifice deciziile Curții Constituționale a Moldovei (CCM). Europarlamentarul PMP a afirmat că România ar fi trebuit să fie prima ţară care să recunoască Executivul.

Sursa foto Twitter

Fostul preşedinte a adăugat că socialiştii şi alianţa ACUM, condusă de Maia Sandu şi Andrei Năstase, au dreptul să guverneze datorită scorului obținut la alegeri şi atât timp cât au convenit asupra unui program de guvernare.

Băsescu a spus că „teoria cu să se negocieze între partide este cea mai mare capcană, sau să se agreeze alegeri anticipate în septembrie este o altă capcană. Aici există un singur mare adevăr. Cele două formaţiuni, socialiştii şi alianţa ACUM, deţin 60% din voturile electoratului şi au dreptul să guverneze atâta timp cât au convenit pe un program de guvernare care a şi fost adoptat de Parlament odată cu validarea Guvernului.

Traian Băsescu acuză România că a întârziat în a recunoaște oficial Guvernul Maia Sandu, dar susține că nici acum nu este prea târziu. „Altfel, vom continua să lăsăm Partidul Democrat, partid aliat cu PSD de la noi, să fie în continuare un instrument de control a tuturor instituţiilor statului moldovean în favoarea lui Plahotniuc. Acest om care de fapt a capturat statul moldovean. De aceea, Partidul Democrat trebuie să meargă în opoziţie, să răspundă în faţa legii şi socialiştii şi alianţa ACUM trebuie să guverneze”, a spus Băsescu, care a adăugat că România trebuie să fie inițiatoarea dezbaterii internaţionale pentru recunoaşterea Guvernului Maia Sandu.

Consilierul prezidenţial pentru politică externă, Bogdan Aurescu efectuează vineri o vizită de lucru la Chişinău asupra evoluțiilor crizei politice din Moldova. În plus, Iohannis a trimis miercuri o scrisoare către președinții Donald Tusk și Jean-Claude Juncker ai Consiliului European, respectiv Comisiei Europene, în care cere soluţii pentru haosul politic stârnit la Chișinău.

Pe 7 iunie,  Curtea Constituţională (CCM) a Republicii Moldova a emis o decizie conform căreia preşedintele Igor Dodon era obligat să dizolve Parlamentul în data de 8 iunie, deoarece a depăşit termenul de 90 de zile de la alegeri pentru formarea unui Guvern. Sâmbătă, Igor Dodon a decis să nu dizolve Parlamentul și a numit-o premier pe Maia Sandu. Însă CCM a declarat neconstituţională toată activitatea parlamentară de sâmbătă,  și a decis suspendarea preşedintelui Igor Dodon. Ulterior l-a numit președinte interimar pe Pavel Filip, care a dizolvat Parlamentul și a decretat alegeri anticipate pentru septembrie.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version