Cauta

Aproape de dramă la un liceu din România: o elevă a căzut de la etajul 1!

sursa foto: sursazilei.ro

Au fost momente de panică, luni, la Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca. O elevă a căzut de la etajul 1 al școlii, în timpul orei de limba engleză.

La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, iar fata a fost transportată la spital.

Tânăra are multiple traumatisme

Tânăra, care are în jur de 16-17 ani, are mai multe traumatisme în urma căzăturii.

„Echipajele operative au găsit tânăra în stare de conștiență, era cooperantă, și prezenta multiple traumatisme. Echipajul SMURD i-a acordat asistență medicală de urgență, ulterior fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

Profesoara i-a spus să coboare de pe pervaz

Reprezentanții ISJ Cluj au precizat că eleva a fost atenționată de profesoară să se dea jos de pe pervazul geamului.

„Din declarațiile profesoarei reiese că eleva s-a dus înspre colegii din spatele clasei, în timp ce profesoara discuta cu un alt elev. Când a văzut-o stând în șezut, pe pervazul geamului din spatele clasei, a atenționat-o să coboare, îndreptându-se spre ea, moment în care fata s-a lăsat pe spate și a căzut în gol.

Precizăm faptul că directorul Liceului de Arte Vizuale „Romulus Ladea” Cluj-Napoca a informat imediat I.Ș.J. Cluj cu privire la incidentul petrecut în spațiul școlii, potrivit procedurii de comunicare a incidentelor în regim de urgență”, a transmis Inspectoratul Școlar Cluj într-un comunicat de presă.

O profesoară se opune ca dascălii şi elevii să intre pe aceeaşi uşă

O profesoară din Bucureşti şi-a arătat nemulţumirea faţă de propunerea desființării intrării separate pentru profesori care apare în raportul anual privind implementarea statutului elevului.

Claudia Osiceanu de la Școala Gimnazială ”Grigorie Ghica Voievod” din București se opune acestei inițiative despre care consideră ca ar aduce atingere statutului cadrului didactic în instituției.

Eevii cer, printre altele, desființarea intrării separate pentru profesori în unitățile de învățământ.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version