Cauta

ANM anunţă că e gata cu căldura! Ciclonul din Marea Mediterană ajunge şi în România. Vremea se schimbă radical

ciclon

Ce sunt curenții rip care fac victime la Marea Neagră. 30 de persoane mor anual pe litoralul românesc din cauza lor

A fost un weekend plăcut din punct de vedere termic, dar vremea se schimbă radical, începând de luni, 12 februarie. Temperaturile de până la 23 de grade Celsius s-au datorat aerului cald ce vine dinspre nordul Africii.

Meteorologii au prelungit avertizările cod galben de vânt puternic.

Ciclonul avansează spre România

Ciclonul prezent în bazinul central al Mării Mediterane va avansa spre Peninsula Balcanică și, implicit, spre România. De luni după-amiază aria ploilor se va extinde în toate zonele țării, sunt așteptate ploi, averse, descărcări electrice în sud, sud-est.

Dacă luni vor mai fi 18 – 19 grade Celsius, de marți este așteptată o răcire treptată de la o zi la alta, astfel că temperaturile vor fi cuprinse între 6 și 14 grade.

Va ploua marți și miercuri, iar la munte, la peste 1.500 metri altitudine vor fi lapoviță și ninsoare.

Cod galben de rafale vor depăși 70 km/h

Duminică, până la ora 22.00 vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, sudul Transilvaniei, Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Moldovei, precum și în Carpații Occidentali, Meridionali și de Curbură. Vor fi viteze în general de 55…65 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăși 90…100 km/h.

Intensificări temporare ale vântului, cu viteze de 40…45 km/h, vor fi local și în restul țării.

De la ora 22.00 până luni la ora 18.00, codul galben se va restrânge, iar vântul va avea intensificări în Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Moldovei. Vor fi viteze în general de 55…65 km/h, iar în județul Constanța și pe litoral, rafalele vor depăși temporar 70 km/h.

Pe litoral vântul va continua să prezinte intensificări în prima parte a nopții de luni spre marți, cu viteze de 50…55 km/h.

Ultimele stiri

  • Trump distruge Serviciile secrete americane
  • Artizanii indieni de încălțăminte profită de scandalul sandalelor Prada
  • Sluga Nicușor Dan ne bagă în război cu Rusia!
  • Măsurile fiscale anunțate de premierul Bolojan
  • Verdict al sindicaliștilor. Măsurile Guvernului vor închide industria de apărare
  • Polițiștii acuză MAI că vrea să le prelungească, pe șest, vârsta de pensionare
  • Ritualul neobișnuit al marelui portar argentinian Sergio Goycochea. „Era talismanul meu”
  • Bogdan Hossu: E o minciună că nu avem voie să producem energie pe cărbune. Termenul e 2034
  • Tarifele vamale ale Unchiului Sam. Care sunt scenariile posibile înainte de 9 iulie, termenul limită
  • Anunțul Barcelonei: „10” pentru Lamine Yamal!
  • Exit mobile version