Cauta

Alertă meteo: ploile se abat asupra României! Cod Galben, valabil până luni

Rain drops falling from a black umbrella concept for bad weather, winter or protection

Specialiştii ANM au emis, duminică, o avertizare de cod galben valabilă până luni dimineața, după ce, sâmbătă, au semnalat ploi în toată țara și au emis un cod galben pentru jumătate din teritoriu.

Noua avertizare este în vigoare duminică, de la ora 10 dimineața, până luni, la ora 8.

Va ploua torenţial

În intervalul menționat, în Dobrogea, nordul și nord-estul Munteniei, vestul, centrul şi sudul Moldovei şi sud-estul extrem al Transilvaniei vor fi averse ce vor avea și caracter torențial.

Acestea vor fi în mod izolat însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Partea de Est, cea mai afectată

Județele afectate sunt: Galaţi, Vrancea, Vaslui, Bacău, Buzău, Brăila Constanța, Tulcea, şi parţial, Dâmbovița, Prahova, Brașov, Covasna şi Neamț.

„În noaptea de duminică spre luni precipitațiile se vor înregistra cu precădere în partea de est a țării.

De duminică și luni, scăderea regimului de temperaturi va fi de interes în întreaga țară, cu cel mult 10 până la 21 de grade Celsius.

Însă de la mijlocul săptămânii viitoare, mai precis de miercuri, vom atinge, din nou, pragul unei zile de vară, pentru că maximele se vor situa între 10 și 26 – 27 de grade Celsius către finalul săptămânii„, a afirmat Elena Mateescu, potrivit Antena 3.

Progonoza pentru Bucureşti

Meteorologii mai anunţă că vremea se va răci în București, duminică, și trecător va ploua slab. În intervalul 6 octombrie, ora 10:00 – 7 octombrie, ora 08:00, temperaturile vor scădea în Capitală față de ziua precedentă iar cerul va avea înnorări, şi, trecător va ploua slab.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 10-12 grade. Vântul va sufla slab și moderat.

 

Ultimele stiri

  • FOTO. Accident pe DN 7, în Vâlcea. Șapte persoane rănite, un copil fiind în stare gravă
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 27 august 2025 – Evitați activitățile dificile, care necesită putere de concentrare
  • Alege ce citești
  • Magnații tehnologiei pariază viitorul umanității pe o aruncare de zaruri
  • USR a predat MAE rețelei Soroș!
  • Adevărul din spatele Green Deal. Teoria încălzirii globale este politică, nu știință
  • Jaf instituționalizat fără precedent. Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală
  • Chivu, antrenorul RECORD!
  • Poker comercial. De ce China are asul în mână
  • Exit mobile version