AcasăNewsO ploaie de câteva minute a adus dezastrul în Bucureşti: copaci prăbuşiţi,...

O ploaie de câteva minute a adus dezastrul în Bucureşti: copaci prăbuşiţi, puhoaie pe străzi şi temperaturi mai scăzute!

O ploaie torenţială, de câteva zeci de minute, a adus haosul în Capitală, duminică seară! Furtuna a doborât mai mulţi copaci, iar aceştia au căzut fie pe maşini, fie pe străzi.

Canalizările nu au mai făcut faţă puhoaielor şi străzile s-au transformat rapid în adevărate râuri.

Temperatura a scăzut cu 10 grade Celsius

Într-o oră, temperatura a scăzut cu zece grade Celsius. De luni, însă, Capitala revine la codul galben de caniculă şi disconfort termic accentuat.

Vijelia, extrem de puternică, a pus la pământ mai mulţi copaci. În zona Timpuri Noi, o intersecţie a fost blocată de un arbore doborât de vânt. Şi nu a fost un caz singular.

Vijelia a distrus maşini

Furtuna s-a dezlănțuit brusc în Capitală, în jurul orei 20. Ploaia curgea ca o perdea în timp ce vântul care lovea cu putere a pus la pământ mai mulți arbori. Unul dintre ei – scos din rădăcini – a căzut pe bulevardul Kiseleff, la câțiva pași de Piața Victoriei, și a blocat trei dintre cele patru benzi.

În altă zonă a Capitalei, şoferii care au avut maşinile parcate s-au trezit cu ele distruse. În sectorul 5, mai mulţi arbori au căzut pe maşinile care erau parcate, iar acest autoturism a fost complet distrus în urma impactului.

A fost soare şi dintr-o dată un pic de furtună cu un pic de ploaie.

author avatar
Andrei Ștefan