Cauta

Alertă de poluare! Norul toxic de la incendiul din Brazi se îndreaptă spre Capitală

Alertă de poluare! Norul toxic de la incendiul din Brazi se îndreaptă spre Capitală - Ziarul National

Alertă de poluare! Norul toxic de la incendiul din Brazi se îndreaptă spre Capitală

Ministrul Mediului Barna Tanczos a mers pe platforma de incinerare a deșeurilor din localitatea prahoveană Brazi pentru a analiza situația creată în urma incendiului izbucnit noaptea trecută. El a spus că a solicitat un raport și a vorbit despre efectele incendiului asupra mediului.

„Am cerut Gărzii Naționale de Mediu și Agenției pentru Protecția Mediului Prahova un raport privind cantitățile de deșeuri depozitate aici spre incinerare. De asemenea, așteptăm concluziile ISU privind cauza incendiului, mai ales că în această hală este interzisă depozitarea deșeurilor medicale periculoase, iar incineratorul avea instalația oprită din ianuarie ca urmare a suspendării activității. Echipa Gărzii de Mediu împreună cu APM Prahova se află la fața locului și monitorizează calitatea aerului cu analizorul portabil din dotare, pe direcția vântului, spre zona populată”, a declarat ministrul Barna Tanczos.

Potrivit autorităților, societatea care deține platforma face obiectul unei cercetări penale, ca urmare a controalelor Corpului de Control al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor și ale Gărzii Naționale de Mediu, care au descoperit deficiențe privind respectarea legislației de mediu.

Au ars deșeuri medicale periculoase

Din primele constatări, focul de pe platforma incineratorului din localitatea Brazi, județul Prahova, se manifestă și la momentul transmiterii acestei știri, în interiorul halei incineratorului, cu degajare de fum dens în atmosferă, ca urmare a arderii necontrolate a deșeurilor din incintă.

Din cauza degajărilor masive de fum, ISU Prahova a emis mesaj RO-ALERT către oameni, în care erau avertizaţi să închidă ferestrele. Mai mult, norul de fum acoperă deja o bună parte din cerul Capitalei, pericolul de poluare fiind uriaș.

„Se monitorizează calitatea aerului cu analizorul portabil din dotare, pe direcția vântului spre zona populată. S-au înregistrat ușoare creșteri pentru indicatorul monoxid de carbon ( CO) pe latura de SE a incendiului (centura- intrarea pe autostrada A3). Direcția vântului este dinspre NV spre SE iar viteza vântului este slabă spre calm atmosferic”, precizează reprezentanții Ministerului Mediului, potrivit Mediafax.

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version