Cauta

UPDATE – Alertă FALSĂ cu bombă la Veranda Mall, din Capitală

O persoană necunoscută a pus mâna pe telefon și a sunat la la numărul unic de urgență, anunțând plasarea unui dispozitiv explozibil într-un mall din zona Obor.

 

UPDATE. Alerta de la Veranda Mall s-a dovedit una falsă, astfel că, după ce specialiștii s-au pronunțat asupra acestei concluzii, activitatea din centrul comercial a putut fi reluată.

Rămâne ca oamenii legii să încerce să identifice autorul apelului telefonic care a pus pe jar autoritățile.


Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 12.20, din câte a transmis Poliția Capitalei. Conform procedurilor, zona a fost împânzită rapid de forțe de ordine, centrul comercial a fost evacuat, iar perimetrul exterior izolat, luându-se inclusiv măsura restricționării circulației rutiere în zona mall-ului.

Incinta centrului comercial a fost apoi luată la puricat de pirotehniști, pentru eliminarea oricărui risc de pericol. Rămâne de văzut ce anume vor stabili specialiștii după această operațiune.

Între timp, oficialii mall-ului din sectorul 2 au transmis un mesaj adresat clienților. „În urma unui apel anonim la 112, autoritățile au intervenit la centrul comercial Veranda Mall, unde întreprind investigațiile de rigoare, conform legii. Din păcate, acest lucru a presupus o suspendare temporară a activității centrului. Sperăm să o putem relua în curând și ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Vă vom ține la curent cu toate informațiile și pe această cale le mulțumim clienților și angajaților din Veranda Mall pentru cooperare”, menționează reprezentanții centrului comercial aflat în zona Obor.

sursa foto: Facebook/Veranda Mall

Ultimele stiri

  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Exit mobile version