Cauta

Adio, cozi! Cetățenii pot comunica electronic cu Fiscul

Persoanele fizice vor putea comunica electronic cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) cu privire la propria situaţie fiscală, prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual”.

Cetățenii vor scăpa de statul la cozile de la administrațiile financiare, deoarece vor putea obține sau depune online documente fiscale

Acest tip de comunicare este facilitată de sistemul informatic al Ministerului Finanţelor Publice și al ANAF. Serviciile de comunicare electronică puse la dispoziţie de ANAF vor fi disponibile în mod gratuit, 24 din 24 de ore. „Măsurile încurajează contribuabilii să depună la ANAF documente prin mijloace electronice”, a menționat ministrul Finanțelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.

Sistem pilot

Într-o primă etapă, serviciul „Spaţiul privat virtual” va fi disponibil în sistem pilot începând cu luna septembrie 2014 până la sfârșitul anului, pentru anumite documente şi informaţii destinate contribuabililor persoane fizice cu domiciliul fiscal în Bucureşti şi în judeţul Ilfov. Conform unui act normativ emis de Ministerul Finanțelor, pentru a accesa „Spaţiul privat virtual”, persoanele fizice se vor putea identifica electronic prin certificate digitale calificate (eliberate de furnizorii de servicii de certificare acreditaţi în condiţiile Legii nr.455/2001) sau prin credenţiale de tip nume/parolă însoţite de coduri de autentificare de unică folosinţă. Comunicarea electronică în „Spațiul privat virtual” se va face atât dinspre contribuabil către ANAF, cât și dinspre organul fiscal către contribuabil.

Acces la documente

Documentele ce pot fi comunicate prin serviciul „Spaţiul privat virtual” pentru perioada septembrie-decembrie, în care se va aplica proiectul pilot sunt:

A) Documente emise de organul fiscal şi comunicate contribuabilului:

– în mod automat: decizii de impunere anuală aferente veniturilor realizate începând cu anul 2013 şi emise după data de 1 septembrie 2014;

– la cererea contribuabilului:

1. situaţia obligaţiilor fiscale de plată,

2. foaie de vărsământ;

3. situaţia contribuţiilor de asigurări sociale declarate de către angajatori;

B) Documente emise de contribuabil şi comunicate organului fiscal:

1. cerere privind situaţia obligaţiilor fiscale de plată;

2. cerere privind foaia de vărsământ;

3. cerere privind situaţia contribuţiilor de asigurări sociale declarate de către angajatori;

Începând de anul viitor, proiectul pilot pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov va fi dezvoltat la nivel naţional și se vor extinde categoriile documentelor şi informaţiilor comunicate spre și dinspre contribuabili. Persoanele fizice se vor putea identifica şi cu alte tipuri de credenţiale cum sunt telefonul mobil sau cardul de sănătate.

Acte privind impozitul pe venit

Categoriile de documente care privesc situaţia fiscală proprie referitoare la impozitul pe venit al persoanei fizice, documentele ce pot face obiectul comunicării prin „Spaţiul privat virtual” sunt:

–         declaraţii fiscale întocmite de persoana fizică, potrivit legii;

–         cereri adresate de persoana fizică organului fiscal pentru obţinerea unor informaţii sau documente în legătură cu situaţia fiscală personală: cerere de informaţii despre contribuţiile de asigurări sociale declarate de angajatori, solicitarea unei opinii privind aplicarea legislaţiei fiscale;

–         acte administrative fiscale, acte de executare şi alte acte emise de organul fiscal în executarea legii, de exemplu decizii de impunere, notificări, somaţii;

–         documente sau acte emise de organul fiscal la cererea persoanei fizice, cum ar fi: certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit;

–         registrul documentelor electronice comunicate în ultimii 2 ani.

Ultimele stiri

  • VIDEO. A sunat la numărul unic de urgență, pentru a-i spune cineva „La multi ani”!/Ce a urmat e cu totul emoționant
  • Acţiunea prin care armata israeliană anunţă, practic, asaltul asupra zonei Rafa. 1,5 milioane de palestinieni trăiesc acolo!
  • Piedone, atac la Nicușor Dan: „Ți-ai permis să jignești românii creștini ortodocși care nu sunt ca tine”
  • Modificarea pe care o vor găsi călătorii ce tranzitează Gara de Nord
  • Panică într-un bloc dintr-o localitate din Iași. Explozie urmată de incendiu/Mai mulți oameni, evacuați – VIDEO
  • Cine sunt pensionarii care se vor alege cu o „leafă” de 6.800 lei după recalcularea de la 1 septembrie 2024
  • Cel mai „de lux” turist al ţării, într-o nouă călătorie scumpă. Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA
  • Ce a văzut un român pe bonul fiscal de la restaurant: „Sunt eu bătut în cap și nu mai înțeleg cum funcționează?”
  • Mii de oameni rămaşi, de Paşte, fără apă. Ce s-ar fi întâmplat de s-a ajuns în această situație
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru a doua zi de Paşte. Ce trebuie să faci pentru noroc şi prosperitate
  • Exit mobile version