Cauta

Actrița Tamara Buciuceanu, în stare gravă

Noile informații venite din direcția unității medicale unde a fost internată apreciata actriță, în urmă cu aproape două săptămâni, nu sunt deloc unele bune.

(foto: ziare-pe-net.ro)

Din câte se pare, starea de sănătate a actriței în vârstă de 90 de ani s-a agravat, astfel că a devenit una delicată. Mai exact, din câte a anunțat marți dimineață Antena 3, Tamara Buciuceanu Botez este intubată și ventilată mecanic, cadrele medicale încadrând situația actriței la nivelul de „stare severă”.

Amintim că îndrăgita actriță este pacient la Spitalul Elias, unde a fost internată – de la început la Terapie Intensivă- ca urmare a unor probleme cardiace mai vechi, cu care se confrunta și care, se pare, s-au agravat.

Ultimele stiri

  • VIDEO. A sunat la numărul unic de urgență, pentru a-i spune cineva „La multi ani”!/Ce a urmat e cu totul emoționant
  • Acţiunea prin care armata israeliană anunţă, practic, asaltul asupra zonei Rafa. 1,5 milioane de palestinieni trăiesc acolo!
  • Piedone, atac la Nicușor Dan: „Ți-ai permis să jignești românii creștini ortodocși care nu sunt ca tine”
  • Modificarea pe care o vor găsi călătorii ce tranzitează Gara de Nord
  • Panică într-un bloc dintr-o localitate din Iași. Explozie urmată de incendiu/Mai mulți oameni, evacuați – VIDEO
  • Cine sunt pensionarii care se vor alege cu o „leafă” de 6.800 lei după recalcularea de la 1 septembrie 2024
  • Cel mai „de lux” turist al ţării, într-o nouă călătorie scumpă. Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA
  • Ce a văzut un român pe bonul fiscal de la restaurant: „Sunt eu bătut în cap și nu mai înțeleg cum funcționează?”
  • Mii de oameni rămaşi, de Paşte, fără apă. Ce s-ar fi întâmplat de s-a ajuns în această situație
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru a doua zi de Paşte. Ce trebuie să faci pentru noroc şi prosperitate
  • Exit mobile version