Cauta

Actorul Mircea Diaconu a murit la 74 de ani! Suferea de o boală grea!

Actorul Mircea Diaconu a murit la 74 de ani! Suferea de o

După ce a semnat în Parlamentul European că e de acord cu căsătoriile gay, Mircea Diaconu are pretenția să fie președintele tuturor românilor

Actorul Mircea Diaconu a murit la vârsta de 74 de ani, după ce, în ultimii ani, a încercat să învingă cancerul de colon. Din păcate, boala necruţătoare l-a răpus.

În doar câteva zile, pe 24 decembrie, cunoscutul actor ar fi împlinit 75 de ani.

Va fi înmormântat, marţi, la Săftica

Trupul neînsuflețit al lui Mircea Diaconu va fi depus luni, între orele 12:00 și 16:00, la Teatrul Nottara, acolo unde apropiații vor putea veni să-și aducă un ultim omagiu. Înmormântarea va avea loc marți, la cimitirul din Săftica.

Dincolo de cariera de pe scenă, Mircea Diaconu a fost un nume cunoscut în politică, fiind ales senator și deputat, implicându-se în multiple proiecte pentru îmbunătățirea vieții culturale și sociale din România.

Cine a fost Mircea Diaconu

Mircea Diaconu, născut pe 24 decembrie 1949, în Vlădești, județul Argeș, a fost un simbol al teatrului și filmului românesc, având o carieră care s-a întins pe mai multe decenii. De asemenea, a fost un nume cunoscut în politică, fiind ales senator și deputat, implicându-se în multiple proiecte pentru îmbunătățirea vieții culturale și sociale din România.

A jucat atât în piese de teatru pe scenele naționale, cât și în producții cinematografice celebre, precum “De ce trag clopotele, Mitică?”, “Buletin de București”, “Asfalt Tango”, “Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, “Legături bolnăvicioase” sau “Filantropica”.

Ultimele stiri

  • Ger extrem peste România: ciclonul mediteranean aduce ninsoare, polei și temperaturi de până la -18°C
  • Acordul UE-Mercosur a primit undă verde. România a semnat documentul contestat de fermieri
  • Se pregătește ceva în PNL? Thuma Hubert acuză Guvernul Bolojan: presiunea deficitului a fost mutată pe umerii primarilor
  • Ce a pățit o femeie din Hunedoara după ce soțul a reclamat-o la poliție, spunând că l-a lovit și l-a amenințat
  • Armata elvețiană face lumină în controversa escortării avionului în care se afla Nicușor Dan
  • Imagini înfiorătoare! O deputată din Honduras, rănită după ce un dispozitiv a explodat foarte aproape de ea – VIDEO ȘOCANT
  • „Respectul” Elveției și detaliile tehnice care îl dau de gol pe Nicușor Dan
  • Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: „Nu am semnat Memorandumul înaintat de Ministerul Economiei cu privire la Acordul UE-Mercosur/Am cerut la Bruxelles garanții suplimentare pentru fermierii noștri”
  • Când scăpăm de ger. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
  • Incident armat în SUA. Două persoane rănite, în Portland, după ce au fost împuşcate de agenţii federali. „Rog comunitatea să rămână calmă”
  • Exit mobile version