Cauta

Acțiune de amploare a DIICOT. Percheziții în Capitală și în 14 județe, într-un dosar cu prejudiciu de 13 milioane de euro

sursa foto: captură video

Aproape 80 de percheziţii au loc marţi, 26 martie, în 14 judeţe şi în Capitală, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere în Cehia, Bulgaria şi Ucraina.

Grupările sunt bănuite de contrabandă cu ţigarete şi materiale explozive (pirotehnice), dar şi spălare a banilor.

Percheziţiile au loc în judeţele Arad, Suceava, Dolj, Călăraşi, Sibiu, Iaşi, Teleorman, Mehedinţi, Timiş, Braşov, Covasna, Argeş, Ilfov, Constanţa şi în Bucureşti, iar peste 50 de persoane urmează să fie audiate la sediul DIICOT Timișoara.

Prejudiciul – aproape 13 milioane de euro

Prejudiciul în acest caz se ridică la aproape 13 milioane de euro, potrivit oamenilor legii.

„În data de 26.03.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din IPJ Arad, pun în aplicare 79 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Arad, Suceava, Dolj, Călărași, Sibiu, Iași, Teleorman, Mehedinți, Timiș, Braşov, Covasna, Argeş, Ilfov, Constanţa și a municipiului București, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere în Cehia, Bulgaria și Ucraina, constituite în scopul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă cu ţigarete, produse accizabile (tutun) și materiale explozive (pirotehnice) şi spălare a banilor.

Cercetările efectuate au reliefat că, în perioada 2022 – 2024, membrii celor două grupuri infracționale au procurat bunurile accizabile din afara României, le-au introdus fraudulos în țară (cu complicitatea sau susținerea unor funcționari din cadrul autorităților publice), transportat și depozitat, în scopul valorificării pe piața neagră.

Pe parcursul administrării probatoriului au fost indisponibilizate cantităţile de 38.019.640 ţigarete (din care peste 24.000.000 pe parcursul a 12 acțiuni de prindere în flagrant), 64 tone tutun pentru fumat, 8,3 tone de materiale pirotehnice şi au fost desfiinţate 3 fabrici clandestine de ţigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României şi una în Cehia”, se precizează într-un comunicat al DIICOT.

Se vor face audieri

Conform sursei citate, prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a celor două grupuri se ridică la suma de 12.740.000 euro.

DIICOT a mai anunțat că sunt puse în executare peste 50 de mandate de aducere emise pe numele suspecţilor, din care patru sunt funcționari publici cu statut special, audierile fiind realizate la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara.

Acţiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Inspectoratului General al Poliției Române şi structurilor subordonate din teritoriu și jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroului Tehnic și de Criminalistică al D.I.I.C.O.T și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

79 DE PERCHEZIȚII, LA DOUĂ GRUPĂRI SPECIALIZATE ÎN CONTRABANDĂ, CU RAMIFICAȚII INTERNAȚIONALE

Ultimele stiri

  • Creștere a cazurilor de rujeolă în Europa
  • Weekendul porților deschise la Spitalul de Stomatologie construit de Sectorul 4
  • Poza Zilei
  • Toyota vrea să creeze maşina supremă cu inteligenţă artificială
  • Polonia susține ca spionii cibernetici ruși au făcut ravagii
  • Horoscop 9 mai 2024 – Astăzi veți avea o mare capacitate de a reflecta și de a gândi
  • Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de Cartea Mileniului OMUL VĂLURIT
  • Alege ce citești
  • Vizita lui Iohannis în SUA: România dă tot și nu primește nimic!
  • S-a rupt lanțul de iubire. Moldovenii, respinși pe bandă rulantă la intrarea în România
  • Exit mobile version