Cauta

Accident grav în județul Dâmbovița. Au fost anunțate patru victime

Accident grav în județul Dâmbovița. Au fost anunțate patru victime - Ziarul National

Accident grav în județul Dâmbovița. Au fost anunțate patru victime

Accident teribil într-o localitate din județul Dâmbovița. Patru persoane au fost rănite după ciocnirea violentă între două mașini.

De vină ar fi un șofer de 31 de ani care nu s-ar fi asigurat la intrarea într-o benzinărie, spun polițiștii. Mașina lui a fost lovită în plin de un autoturism aflat în depăşire. Acesta dar şi trei pasageri din cealaltă maşina au fost duşi cu ambulanțele la spital.

Accidentul a avut loc pe o porţiune de drum drept, la ieşirea din comuna Aninoasa către Târgovişte. Cele două maşini mergeau în acelaşi sens. La un moment dat, cea din față ar fi virat spre o benzinărie, însă din spate venea autoturismul aflat în depăşire.

Victimele au avut nevoie de îngrijiri medicale

La volanul maşinii în depăşire se afla un şofer de 21 de ani, însoţit de alţi trei tineri. Cu toţii au fost răniţi şi au avut nevoie de ajutorul medicilor.

„Ajunşi la faţa locului, am constatat că nu sunt persoane încarcerate. Sunt patru victime, toate conştiente, acestea fiind preluate de echipajele ambulanței SMURD, respectiv ambulanțe SAJ”, a declarat Alexandru Mihălcioiu, şeful Detaşamentului de pompieri Târgovişte, potrivit stirileprotv.ro.

Poliţiştii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările pentru a lămuri cu exactitate cum s-a întâmplat accidentul.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Lukoil: retragerea discretă a lui Leonid Fedun după trei decenii în industrie
  • Ministerul Finanțelor, acuzat că a majorat inutil costurile datoriei publice
  • Vehiculele hibride și electrice revitalizează sectorul auto european
  • Cine va câștiga cursa robotaxi de un trilion de dolari?
  • Zona în care grindina cât oul de struţ a lovit puternic. Peste 95.000 de locuințe au rămas fără curent: „Furtuni severe sunt așteptate în continuare”
  • România și războiul, MApN-ul și drona
  • Zeci de mii de bugetari, amenințați că vor fi concediați înainte de Sărbători! Nu vor fi daţi direct afară, dar Guvernul a găsit altă variantă
  • Inspectorii ANAF denunță mascarada controalelor la marii contribuabili. Sunt făcute de ochii lumii
  • UPDATE Explozie puternică la un bloc din Buftea. Sunt patru victime / Risc de prăbușire
  • Exit mobile version