Cauta

Legendarul David Bowie a plecat spre “Steaua Neagra”

Legendarul muzician britanic David Bowie, pe numele sau adevarat David Jones,  a murit, duminica, la varsta de 69 de ani, pe care ii implinise chiar vineri. Starul a fost doborat de cancer, dupa 18 luni de lupta cu necrutatoarea maladie.

„10 ianuarie 2016 – David Bowie a murit linistit, astazi, inconjurat de familia sa, dupa o curajoasa lupta de 18 luni cu cancerul”, au anuntat reprezentantii lui David Bowie, pe contul oficial de Facebook al artistului. Pe de alta parte, anuntul decesului lui David Bowie a fost primit cu tristete de fanii artistului. Multi dintre acestia au comentat pe retelele de socializare spunand ca spera ca acest anunt sa fie o farsa. Din nefericire, nu a fost nicio gluma, nici macar una foarte proasta.

Un colos

David Bowie a implinit varsta de 69 de ani pe 8 ianuarie si a sarbatorit aceasta zi speciala prin lansarea ultimului sau album de studio, intitulat „Blackstar” (Steaua Neagra – n.n.), al 28-lea din cariera. Potrivit presei internationale, noul material discografic – care include sapte piese si este disponibil pe CD si pe vinil – i-a impresionat pe criticii din industria muzicala si a reflectat pe deplin dorinta artistului britanic de a explora noi tendinte muzicale. Ultimul videoclip lansat de cantaretul britanic, pe 17 decembrie 2015, a fost „Lazarus”, o piesa de pe albumul „Blackstar”, video in care Bowie apare pe un pat de spital si cu ochii bandajati. Artistul britanic era casatorit din 1992 cu celebrul super-model Iman, cu care are o fiica, Alexandria Zahra Jones. David Bowie are si un fiu, Duncan, care provine din prima lui casatorie cu Angela Bowie. Ultimul concert live sustinut de David Bowie a avut loc la New York, cu ocazia unui eveniment de caritate, in 2006. David Bowie s-a inspirat pentru muzica sa dintr-o vasta paleta de forme de arta, filosofie si literatura. El a fost, de asemenea, actor de film si teatru, regizor si realizator de videoclipuri muzicale. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numara materialele discografice „Space Oddity” (1969), „Ziggy Stardust” (1972), „The Man Who Sold the World” (1970), „Aladdin Sane” (1973), „Station to Station” (1976), „Let’s Dance” (1983), „The Buddha of Suburbia” (1993) si „Earthling” (1997). Albumele starului britanic s-au vandut in peste 140 de milioane de exemplare pe plan mondial. Intr-un sondaj realizat in anul 2002, de BBC, David Bowie s-a clasat pe pozitia a 29-a in clasamentul celor mai mari 100 de artisti britanici din lume. In 2004, revista Rolling Stone l-a clasat pe Bowie pe locul al 39-lea in topul celor mai buni 100 de artisti rock din toate timpurile.

Premonitie tragica sau o informatie teribila?

“Lazarus”, piesa lansata de David Bowie pe 17 decembrie anul trecut, a capatat o cu totul alta conotatie dupa disparitia subita a artistului. “Uitati-va in sus, sunt in cer/Am cicatrici care nu pot fi vazute” („Look up here, I’m in heaven/I’ve got scars that can’t be seen”): acestea sunt versurile cu care incepe piesa Lazarus, primul single de pe albumul „Blackstar” al lui David Bowie. Titlul facand aluzie la personajul biblic Lazar. La momentul lansarii, nimeni nu stia de suferinta muzicianului, piesa fiind interpretata in cele mai bizare feluri. De pilda, tabloidul britanic Daily Star afirma, citand un adept al teoriei conspiratiei, ca tot albumul „Blackstar” ar fi, de fapt, un avertisment al organizatiei secrete „Illuminati” privind o posibila ciocnire intre Pamant si planeta Nibiru.

Printre Zei

The Rolling Stones, Queen, Madonna, Russell Crowe, Kanye West, Anderson Cooper, trupa Queen, Billy Idol, Gene Simmons, Foo Fighters si Iggy Pop sunt doar cateva dintre vedetele de talie mondiala care au publicat mesaje de parere de rau pe internet. Membrii formatiei Queen au publicat pe pagina de Facebook a trupei videoclipul piesei „Under Pressure”, la care au colaborat cu David Bowie, cu mesajul „This is our last dance…” (Acesta este ultimul nostru dans, n.n.). De altfel, marele artist a mai colaborat cu uriasi ai muzicii precum Lou Reed (caruia i-a produs albumul Transformer), Iggy Pop, Mott the Hoople, John Lennon (piesa Fame), Mick Jagger sau Brian Eno.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version