Cauta

Cătălin Botezatu desfiinţează sistemul sanitar după ce a fost depistat cu cancer: „Dacă nu ai bani sau dacă nu ești cineva, mori”

catalin botezatu

Cătălin Botezatu a trecut prin mai multe experiențe dure din punct de vedere al sănătății. Cea mai grea perioadă, notează el, a fost cea care, în urma unui control de rutină, a fost diagnosticat cu cancer la colon.

Atunci, dorindu-și să lupte cu boala și să o învingă, Cătălin Botezatu a ales să se trateze la o clinică din Turcia și nu în România.

Cătălin Botezatu s-a tratat de cancer în Turcia

Creatorul de modă e de părere că dacă s-ar fi tratat în România ar fi fost mort. „Sistemul sanitar din România e jale, chiar și în spitalele private. Dacă nu ai bani sau dacă nu ești cineva, mori. Cineva spunea că cu bani nu poți cumpăra nimic. Ba da, cu bani poți cumpăra absolut totul!”, a spus Botezatu, citat de România TV.

„Mă simțeam ok, doar că eu de două ori pe an îmi fac un check out complet. După ce am terminat analizele generale, i-am spus medicului că simt o serie de înțepături în partea dreaptă. Specialistul turc mi-a propus să ma supună unui test ecograf foarte performant unde a descoperit că am o formă mai ciudată de apendicită”, a povestit creatorul de modă după ce a fost diagnosticat cu cancer.

„M-am operat în România, și aici au descoperit că, de fapt, în spatele apendicului era o tumoră. Mi-au spus că e cancer. Tratamentul de după l-am urmat în Turcia, acum sunt vindecat, am urmat un tratament care încă în România se face empiric”, a declarat Botezatu.

Chiar și acum, își face analizele uzuale în Turcia.

Ultimele stiri

  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Descoperire misterioasă la Giza. Ce ascund piramidele egiptene
  • Băsescu, reacție tranșantă: „România reușește în ultima vreme să facă o figură de prostălăul Europei”
  • România, ţară exotică! Ce au început să cultive agricultorii noştri
  • Pompierii, în alertă! Incendiu la o magazie din Portul Constanţa. Focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi
  • Breaking news: Ebrahim Raisi, președintele Iranului, a murit în accidentul de elicopter! (VIDEO)
  • Exit mobile version