Cauta

Anda Adam confirma ca e insarcinata cu aproape trei luni inainte sa nasca!

Daca tot are in palmares un album denumit „Confidential”, interpreta a ales sa tina secret aproape sase luni faptul ca urmeaza sa devina mama pentru prima oara.

In ciuda numeroaselor zvonuri care au circulat in ultimele saptamani – inainte, dar si dupa casatoria sa cu iubitul Sorin – cantareata nu a vrut nici in ruptul capului sa le confirme, desi sarcina ei a evoluat, iar nu putini au fost cei care au remarcat faptul ca a inceput sa cam ia in greutate. A mizat pe faptul ca, invocand ca nu a mai trecut pe la sala -stiut fiind faptul ca e o fire sportiva – multi vor crede ca acesta esta motivul pentru care au aparut astfel de remarci.

Dar iata ca, in cursul zilei de miercuri, Anda Adam a facut lumina in toata aceasta poveste, ingrosand, dupa cum multi au remarcat, randurile cantaretelor autohtone care si-au ascuns cat au putut de mult sarcina. Dupa Anna Lesko, solista care a reusit sa nu lase fanii sa se prinda ca e gravida pana cand ajunsese in cea dea saptea luna de sarcina, Amna, si chiar si Andra, cea din urma anuntandu-si admiratorii ca asteapta al doilea copil abia cand mai avea patru luni pana sa nasca, Anda Adam a recunoscut ca e gravida abia cand s-a apropiat de sase luni de sarcina.

„Dragii mei, sunt foarte fericita si vreau sa impartasesc cu voi bucuria pe care o avem in suflet. Sunt insarcinata in aproape 6 luni si abia asteptam sa devenim parinti!Voi ce credeti ca o sa fie? Fetita sau baiat?”, suna mesajul care a adus ulta bucurie in randurile fanilor Andei Adam.

Asadar, solista in varsta de 35 de ani, recent casatorita cu Sorin Nicolescu, urmeaza sa nasca peste circa trei luni primul copil al cuplului care si-a oficializat, luna trecuta, relatia atat civil, cat si religios.

sursa foto: Facebook/Anda Adam

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version