Cauta

A murit unul dintre fondatorii trupei Compact. S-a stins „Megastarul” – VIDEO

A murit unul dintre fondatorii trupei Compact. S-a stins „Megastarul” - VIDEO (sursa foto: Facebook/Adrian ordean)

O veste tristă s-a abătut asupra lumii muzicale din România și a fanilor uneia dintre cele mai cunoscute trupe autohtone de rock: Compact.

S-a stins din viață bateristul Leluț Vasilescu. Anunțul că artistul supranumit „Megastarul”, unul dintre fondatorii trupei Compact, a părăsit lumea celor vii a fost făcut vineri dimineață, de către primarul orașului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae Lojigan, pe o rețea de socializare.

”Om extraordinar și un muzician desăvârșit”

Edilul a transmis un mesaj de condoleanțe. „Am aflat cu profundă tristețe despre trecerea la cele veșnice a unui om extraordinar și un muzician desăvârșit, prietenul meu, Leluț Vasilescu.

Membru fondator al trupei Compact, Leluț Vasilescu a avut o carieră de succes și o viață frumoasă de familie. În urma lui, rămân frumoasele melodii pe care generații întregi le-au fredonat și de care ne vom bucura, cu nostalgie, în continuare!”, a transmis primarul, prin intermediul Facebook.

Lojigan amintește că Leluț Vasilescu primise titlul de cetățean de onoare al orașului Câmpia Turzii, urbea natală a bateristului cunoscut drept „Megastarul”.

„Cetățean de onoare al Municipiului Câmpia Turzii, Leluț Vasilescu a promovat, cu drag și mândrie, orașul în care s-a născut, iar pentru el, Câmpia Turzii era, mereu, locul unde revenea cu drag de fiecare dată.

În acest moment trist, pentru familia Vasilescu și pentru toți fanii muzicii rock din România, transmit un mesaj de condoleanțe tuturor celor care l-au apreciat pe bateristul trupei Compact, Leluț „Megastarul” Vasilescu! Dumnezeu să-l odihnească întru Slava Sa!”, se mai menționează în mesajul pe care a a les să-l transmită edilul Lojigan.

Mesajul lui Adrian Ordean: „Simt un gol în suflet, dar sunt liniștit că a plecat într-o lume mai bună”

Fostul coleg de trupă al lui Leluț Vasilescu, chitaristul și compozitorul Adrian Ordean, a transmis, la rândul său, un mesaj de suflet în memoria artistului plecat din această lume.

„Colegi de 40 de ani, am locuit 20 de ani în aceeași cameră, am cântat mii de spectacole împreună…acum simt un gol în suflet, dar sunt liniștit că a plecat într-o lume mai bună. Dragul meu prieten LELUȚ VASILESCU, drum bun!” – a scris Ordean, pe Facebook.

YouTube video player

YouTube video player

YouTube video player

Ultimele stiri

  • Marcel Ciolacu anunță toleranță zero pentru „păcănele”. Începe marea curățenie!
  • Turcescu și Gușă s-au luat la trântă cu un monstru pervers și ticălos
  • Cum riscă bucureștenii să plătească amendă chiar dacă au plătit parcarea prin SMS
  • Noua politică a UE. Populația, forțată să cumpere mașini electrice de mici dimensiuni
  • Tragedie în Călărași. O fetiță și bunica ei au murit, după ce ar fi mâncat pește
  • Șantaj energetic? Ucraina vrea ca Europa să-i păzească depozitele de gaze
  • “Mama tuturor luptelor de la Bruxelles”: acordul pentru următorul buget al UE
  • “Efectul Netflix” în Formula 1
  • Ce nu face politicianul ca să rămână în funcție: doamna Ursula bate palma cu dreapta dură
  • Bătăliile electorale, între ciomege și drone
  • Exit mobile version