Cauta

Traian Băsescu, trimis să se judece pentru casa lui ca orice român simplu!

A recunoscut Traian Băsescu faptul că el e "Petrov"? Mutare suprinzătoare la Curtea de Apel

Traian Băsescu a ajuns să se lupte la Judecătoria Sectorului 1 în legătură cu vacantarea vilei de protocol din cartierul Primăverii, drept de ocupare pe care pe care l-a pierdut ca urmare a verdictului de colaborator al Securității pe care l-a primit, definitiv, în Dosarul Petrov.

Curtea de Apel București a decis că litigiul dintre Băsescu și RA-APPS este o simplă evacuare, nu o chestiune de ține de anularea unui act administrativ.

L-au trimis la Judecătorie

Curtea de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis, vineri seară, să mute procesul dintre Traian Băsescu și RA-APPS la Judecătoria Sectorului 1.

„Admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Nesupusă niciunei căi de atac. Pronunţată azi, 7 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei”, se arată în minuta instanței.

Primise vila în 2015

Traian Băsescu a solicitat magistraților anularea notificării prin care a fost somat să elibereze vila din Gogol.

Vila respectivă este locuința de protocol pe care a primit-o în anul 2015, în calitatea sa de fost președinte al țării și pe care a pierdut-o după ce a fost declarat, definitiv, colaborator al serviciilor de securitate.

Mai mult decât atât, Traian Băsescu a pierdut și cabinetul de fost președinte, care i-a fost repartizat într-un bloc RA-APPS de pe strada Mihai Eminescu din Capitală.

Ultimele stiri

  • Pentru unii – mumă, pentru alţii – ciumă! Angajaţii care vor rămâne fără 50% din salariu după ce Guvernul se pregăteşte să le „taie” sporurile
  • Topul destinaţiilor de vacanţă în care specialiştii îţi recomandă să mergi singur. Turismul solo, noua modă de a călători
  • Văduva bărbatului ucis de fiii vrăjitoarei Sidonia, dezvăluire ce răstoarnă toată ancheta. Cine ar fi al patrulea atacator care le-a scăpat poliţiştilor
  • Horoscop – duminică, 26 mai 2024. Jupiter se mută în Gemeni şi aduce oportunități uriașe pentru anumite zodii
  • S-a dat drumu’ la bombardieri! Niciun sezon estival fără teribilişti blocaţi cu bolizii în nisip, la mare, la Eforie Nord. Ce amendă a primit (VIDEO)
  • Emoţii şi în Armenia! Elicopterul care îl transporta pe premierul Nikol Paşinian, aterizare de urgenţă
  • Circ la Cernavodă! Primarul ar fi fost bătut în plină stradă de un preot și de o femeie (VIDEO)
  • Reacţia lui Marcel Ciolacu în dosarul Coldea – Dumbravă: „Partidul principal al penalilor a devenit USR”
  • Val de companii străine care deschid afaceri în România, atrase de măsurile și investițiile susținute de PSD
  • Nicușor Dan recunoaște că e incapabil să rezolve problemele din Capitală. Traficul și apa caldă, peste alte două mandate
  • Exit mobile version