Cauta

Statul român, umilit de toate instituțiile justiției din UE

Proștii Europei. România pierde din start toate procesele de la CEDO

Încălcând flagrant legile interne, CEDO a obligat statul român să achite datoriile mai vechi către firme străine ale unor întreprinderi publice intrate de ani de zile în faliment. Deși autoritățile române au încercat să obțină dreptatea la toate forurile UE, în final, România a fost forțată să plătească integral datorii de 5 ori mai mari, plus cheltuieli de judecată uriașe.

Ministerul Finanțelor a cerut o suplimentare a bugetului pentru a achita o datorie care a ajuns la aproape 6 milioane de dolari către o firmă cu reședința fiscală în Cipru, Omegatech Enterprises Ltd. Datoria provine din anul 1999 și aparținea combinatului siderurgic de la Călan, Sidermet, care a intrat în faliment.

În mod halucinant, CEDO a decis în favoarea firmei cu sediul în Cipru, obligând statul român să achite datoria combinatului, pe motiv că ar fi fost o întreprindere publică. Toate încercările autorităților române de a contesta decizia CEDO la alte instituții UE au fost sortite eșecului, deși, potrivit Legii falimentului, statul nu avea nicio obligație în acest sens.

Presat de toate instituțiile europene, Guvernul a schimbat legislația internă, ca să se poată supune ordinelor UE. ”În practică, problema executării hotărârilor judecătorești pronunțate împotriva unor debitori publici aflați în faliment sau lichidare a întâmpinat obstacole majore. În situația companiilor cu capital de stat (sau a unor foste societăți deținute de stat, dar privatizate) aflate în procedura falimentului, satisfacerea creanțelor reclamanților care decurg din hotărâri judecătorești interne definitive se realizează în cadrul procedurilor prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței şi de insolvență. În acest caz, în funcție de situația patrimonială a societății, creanța reclamantului poate fi acoperită doar parțial (sau, în unele cazuri, nu poate fi deloc satisfăcută) prin valorificarea activelor debitorului. În cazul societăților cu capital de stat care au fost deja lichidate și radiate din Registrul Comerțului, este imposibilă executarea de către acestea a hotărârilor judecătorești în favoarea reclamanților, având în vedere că debitorul persoană juridică nu mai există”, arată Guvernul.

Argumente zdrobitoare

Cu privire la obligația statului de a asigura executarea hotărârilor judecătorești interne pronunțate împotriva unor societăți de stat sau deținute anterior de stat, aflate în procedura falimentului ori deja lichidate şi radiate, autoritățile române au tot purtat discuții cu instituțiile publice competente, concluzia fiind că nu există un mecanism prin care statul român să își asume datoriile unei societăți. Și asta deoarece aceasta are personalitate juridică şi patrimoniu propriu, iar limitele răspunderii patrimoniale a statului, în calitatea sa de asociat/acționar, sunt cele stabilite de dreptul comun în materie societară şi în materia guvernanței corporative a întreprinderilor publice, limite care operează şi în procedura insolvenței (răspunderea asociațiilor/acționarilor poate fi atrasă doar cu titlu de excepție, în condiții limitativ prevăzute, circumscrise ideii de fraudă).

Fără explicații

Având în vedere posibilele vulnerabilități din perspectiva dreptului concurenței, cauzate de plata de către stat a sumelor datorate reclamanților de către companii cu capital de stat, Agentul guvernamental pentru CEDO a solicitat Curţii Europene a Drepturilor Omului clarificări cu privire la modul în care aceasta înțelege obligația statului român de a asigura executarea hotărârii judecătorești interne, câtă vreme executarea acesteia ar urma să fie realizată, potrivit legislației naționale, conform regulilor aplicabile procedurii falimentului. Cererile Guvernului, formulate în mai multe astfel de cauze, au fost, însă, respinse de Curte, fără a fi oferite explicații cu privire la motivele respingerii. Ulterior, experții Comisiei Europene au apreciat că, în toate cazurile prezentate de partea română, datoriile societare datează din perioada anterioară dobândirii calității de membru UE de către România, astfel că asumarea debitelor companiilor falimentate nu ar veni în contradicție cu legislația europeană privind ajutorul de stat.

Ultimele stiri

  • USR – și falimentul este garantat!
  • SUA și China, pe cale să înceapă „decuplarea”?
  • Revoluția engleză anti-VAR se propagă în Europa?!
  • Ce înseamnă să te pui cu Rusia. Băncile occidentale trag ponoasele
  • „Bogăția discretă”: strategia menită să evite ochii curioși
  • Sancțiunile sunt doar pentru fraieri. Companiile din UE se îmbogățesc din afacerile cu Rusia
  • Nimic nu se pierde, totul se transformă. Apa din haznale trebuie folosită în agricultură
  • De la New York la Tokyo: piețele bursiere, creștere record
  • China cucerește porturile lumii
  • Omul care l-ar ajuta pe Trump să răstoarne economia globală
  • Exit mobile version