Cauta

Legea italiană, SCHIMBATĂ! Ce se întâmplă cu fugarii celebri ai României

Alina Bica

Alina Bica duce o viață nouă și liniștită în Italia. Cum a fost fotografiată fosta șefă DIICOT

Italia a schimbat legea în privința extrădării unor persoane condamnate în alte state iar acest lucru va afecta și fugarii români.

Dragoș Săvulescu, condamnat la cinci ani și jumătate de închisoare, fosta șefă a DIICOT Alina Bica, condamnată la patru ani de închisoare sau fostul colonel SRI Daniel Dragomir, condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare, sunt fugarii celebri aflați în Italia, pe care România încearcă să îi aducă în țară pentru a-și ispăși pedepsele.

Mai exact, legea limitează drastic posibilitatea instanțelor de a refuza extrădarea condamnaților fugari, scrie g4media.ro.

Italia a ajuns noul paradis al fugarilor români

Noua lege din Italia, care ar urma să intre în vigoare pe 20 februarie, prevede că instanța de apel poate refuza predarea persoanei căutate care este cetățean italian sau cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene, rezident în mod legitim și efectiv pe teritoriul italian de cel puțin cinci ani.

Legea va avea un efect important pentru sistemul judiciar din România, după ce mai mulți români condamnați sau pe cale de a fi primi soluția definitivă s-au refugiat în această țară după ce au descoperit oportunitățile de evitare a executării pedepselor.

„Autoritățile italiene au primit solicitări repetate pentru o discuție bilaterală, a fost o perioadă de instabilitate acolo, însă trebuie să vedem că de curând a fost adoptată în Italia, o chestiune colaterală, s-a creat de-a lungul timpului o rețetă pentru unii fugari.

Acum, legea italiană adoptată în 5 februarie prevede o condiție obligatorie de ședere de 5 ani pentru a obține statutul de rezident. Avem cazuri cu nume de rezonanță, care scandalizează opinia publică, ne interesează să-i aducem pe toți și se lucrează intens, inclusiv pe cale diplomatică”, a declarat Stelian Ion, într-o conferință de presă.

Ultimele stiri

  • Răzvan Lucescu – titlul de campion cu cel mai înalt grad de dificultate
  • Primarul Capitalei, Nicuşor Dan: „Am nenumărate lucruri pe care mi le reproşez” – VIDEO
  • Nicolae Ciucă îşi lansează cartea: Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic
  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Exit mobile version