Cauta

Ginerele lui Gigi Becali risca 5 ani de închisoare, dar constestă şi amenda ce a înlocuit pedeapsa!

Ginerele lui Gigi Becali risca 5 ani de închisoare, dar constestă şi amenda ce a înlocuit pedeapsa! - Ziarul National

Mihai Theodor Mincu este soţul Teodorei Becali, fata cea mare a patronului de la FCSB. Ginerele lui Gigi Becali a fost prins băut la volan, în 2021, cu o alcoolemie de aproape doi la mie.

Iniţial, Mincu risca 5 ani de închisoare, dar în cele din urmă pedeapsa dictată a fost o amendă penală, fiind nevoit să plătească acum nici mai mult, nici mai puțin de 9.000 de euro.

A contestat şi amenda

Instanţa i-a respins apelul bărbatului, astfel că ginerele lui Becali trebuie să achite cei 9.000 euro. În afară de aceşti bani, cât a fost amenda penală, cel poreclit „Prințișorul din Dobroiești” și-a dat și acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.

“A recunoscut că a consumat, împreună cu martorii aproximativ un litru de vin, cu aport alimentar concomitent şi, fiind sunat de către soţie cu privire la faptul că fiica sa nu se simţea bine, a solicitat sprijinul unui şofer de la restaurant.

Deoarece aceştia urmau să fie disponibili după 30-40 de minute şi având în vedere că soţia a revenit cu un apel, insistând să se deplaseze către o farmacie, nu a mai conştientizat consumul de alcool şi s-a urcat la volanul autoturismului, capacitatea sa de a conduce nefiind afectată”, au notat judecătorii, conform cancan.

Cum s-a apărat Mihai Theodor Mincu?

În apărarea sa în faţa judecătorului, soţul Teodorei Becali a mărturisit că nu este un pericol public și nici nu vrea să se gândească la o posibilă pedeapsă cu închisoare, mai ales că și-a asumat fapta.

Am băut vreo două sticle de vin, în Herăstrău. Pe drum, am fost oprit de Poliție și mi s-a găsit o alcoolemie de 1.6. Așa că mi s-a făcut dosar. Nu sunt pericol public, dovadă că și acum conduc.

Exclud să cred că pot ajunge la închisoare. Repet, am făcut o greșeală, mi-o asum”, s-a apărat Mihai Theodor Mincu.

Ultimele stiri

  • Horoscop 17 decembrie 2025 – Ești un luptător
  • Alege ce citești
  • George Simion lansează „Opoziție Totală”: AUR cere alegeri anticipate și război total cu Guvernul Bolojan
  • Declarația lui Ilie Bolojan care pune pe jar sistemul sanitar
  • Avionul de vânătoare european, proiect eșuat?
  • Criptomonedele și-au găsit un loc în strategia anti-elitistă a noii drepte americane
  • MINCIUNILE ies la suprafață. Ministerul Mediului REPARĂ ABIA ACUM rezerva de apă din zona Paltinu
  • De ce Ford se retrage din sectorul mașinilor full electrice
  • Australia a ignorat prea mult timp amenințarea islamistă
  • Chiar ne pregătim de război cu Rusia?
  • Exit mobile version