Cauta

Elena Udrea NU scapă de dosarul Hidroelectrica nici din Bulgaria. Mutare de ultim moment de la Curtea de Apel

elena udrea

Cum scapă de condamnări Elena Udrea şi Ioana Băsescu. Decizia CCR s-a pus deja în aplicare

Un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti a anunţat luni că va emite un ordin european de anchetă, în vederea identificării locului din Bulgaria unde este deţinută Elena Udrea, pentru ca aceasta să fie audiată în dosarul în care este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari primită de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.

Avocatul fostului ministru a spus că nu ştie unde se află Elena Udrea, deoarece el se ocupă doar de dosarele pe care fostul ministru le are în România.

Ordin european de anchetă

La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul Gala Bute. A fost prinsă în Bulgaria, procedurile de extrădare fiind în derulare.

În consecinţă, judecătorul a anunţat că va emite un ordin european de anchetă, pentru a fi localizat locul de deţinere.

Potrivit DNA, Elena Udrea a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.

Ultimele stiri

  • Ne-am aranjat. MApN vrea să plătească în avans armamentul și să renunțe la orice fel de garanții
  • România, hub logistic regional: direcție cheie asumată de Guvernul Ciolacu
  • JO 2024: lamele de scrimă ale campionilor sunt făurite manual. Meseria “atipică”
  • Cel mai modern sistem de apărare aeriană din lume: răspunsul Germaniei la rachetele Rusiei
  • Intelectualul dă România pe răzătoare cu mult spor și mult patriotism
  • Europa rămâne îngropată în datorii
  • Biden, un președinte sucit: alba-neagra cu armele pentru Israel
  • România a luat-o la vale. Creșteri pe deficitul bugetar și pe datoria externă
  • Vine vara mai devreme? Șefa ANM: „De la finalul acestei săptămâni, temperaturile vor fi…”
  • Ce s-ar fi întâmplat dacă un conservator ar fi împușcat un progresist?
  • Exit mobile version