Cauta

Curtea de Apel l-a condamnat definitiv pe Florin Secureanu! A scăpat mai „ieftin” decât la Tribunalul Bucureşti

Curtea de Apel l-a condamnat definitiv pe Florin Secureanu! A scăpat mai "ieftin" decât la Tribunalul Bucureşti

Fostul manager al Spitalului Malaxa din București Florin Secureanu a fost condamnat definitiv luni de Curtea de Apel Bucureşti la 3 ani şi 8 luni de închisoare.

Pedeapsa a fost redusă (de la 5 ani 10 luni la Tribunalul București) pentru că o parte dintre faptele de care Secureanu era acuzat s-au prescris. Hotărârea este definitivă.

Secureanu ar fi aprobat plăţi fictive

Florin Secureanu este acuzat că a făcut plăţi nelegale către firme care au vândut spitalului produse fictive sau la suprapreţ. În primă instanță, el primise o condamnre la 5 ani şi 10 luni de închisoare.

Procurorii DNA susțin că Secureanu și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară în sensul că, în calitate de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București și ordonator de credite, ar fi dispus, în perioada 2009-2016, efectuarea unor plăți în cuantum total de 648.193 lei din fondurile unității sanitare către mai multe societăți comerciale, printre care și cele administrate de celălalt inculpat.

Spitalul Malaxa, parte civilă

Concret, banii respectivi ar fi fost achitați atât în contextul unor operațiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate (privind achiziția unor produse și servicii destinate unității medicale) cât și pentru bunuri achiziționate la prețuri și de șase ori mai mare față de cele de achiziție, se arată în comunicatul DNA.

Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” din București s-a constituit parte civilă cu suma de 648.193,27 lei.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version