Cauta

Criminala de la Mangalia, care şi-a ucis prietena, a tranşat-o şi a lăsat-o într-o valiză, în parc, şi-a primit condamnarea

sursa foto: observatorulph.ro

Loredana Atănăsoaie, fata care şi-a ucis prietena, cadavrul acesteia fiind găsit sub o bancă într-un parc din Mangalia, a fost condamnată, miercuri, la 15 ani şi 3 luni de închisoare şi plata unor daune morale în valoare de 75.000 de euro.

Tribunalul Constanţa s-a pronunţat pe fond în acest dosar, la al doilea termen.

Pedeapsa primită de criminală

Instanţa a condamnat-o pe inculpată la 12 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, stabilind şi pedepse de câte 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, respectiv pentru operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, dar şi de 9 luni pentru acces ilegal la un sistem informatic.

De asemenea, criminala trebuie să plătească şi daune morale în valoare de 75.000 euro.

Şi-a ucis prietena din invidie

Loredana Atănăsoaie, o tânără de 18 ani din Vaslui, și-a ucis cu sânge rece cea mai bună prietenă. Cele două se aflau la muncă pe litoral, iar crima s-a produs în hotelul unde erau cazate.

În fața anchetatorilor, ea și-a recunoscut fapta și a oferit detalii despre modul în care a comis monstruozitatea. La începutul lunii noiembrie, Loredana Atănăsoaie a fost trimisă în judecată, iar astăzi a venit și prima decizie în cazul ei.

Decizia nu este definitivă, iar Adrian Cuculis, avocatul familiei Alinei Ciobanu, a declarat că acesta este minimul de pedeapsă. Astfel, există posibilitatea să depună apel.

„În principal, din câte observ, Instanța s-a orientat către minimum de pedeapsă și nu către un maxim de pedeapsă, iar în funcție de dorințele familiei urmează să depunem apel sau, din contră, să rămânem la soluția aceasta”, spune Cuculis.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version