Cauta

Ce obiective are Guvernul Ciucă privind Justiţia: SIIJ, înlocuită cu o nouă structură

Guvern Ciuca

Ce obiective are Guvernul Ciucă privind Justiţia: SIIJ, înlocuită cu o nouă structură

Controversata Secție ar urma însă să fie înlocuită cu o altă structură. „Am spus că prin lege se va desfiinţa SIIJ-ul şi atribuţiile şi competenţele trebuie date la o structură, mai mult nu am discutat”, a afirmat Kelemen Hunor.

Desființarea Secției Speciale a constituit unul dintre punctele importante de blocaj în negocierile dintre PNL, PSD și UDMR, în condițiile în care fiecare formațiune susținea o poziție diferită.

SIIJ, înlocuită cu o nouă structură

Cabinetul Ciucă îşi propune contrucţia unui sistem de numire a procurorilor de rang înalt prin care rolul factorului politic să fie diminuat, dar şi realizarea unei proceduri de contestare a revocării în faţa instanţei în acord cu hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 5 august 2020 (decizia în cazul Kovesi).

Astfel, noul guvern îşi asumă „o procedură nouă de selectare a procurorilor de rang înalt, cu diminuarea rolului politic excesiv al ministrului justiţiei, rol criticat în rapoartele MCV şi cu asigurarea echilibrului şi a dialogului decizional functional, în limitele atribuţiilor constituţionale, între iniţiatorul procedurii (Ministrul Justiţiei), avizatorul selecţiei realizate de Ministrul Justiţiei (Secţia de procurori a CSM) şi emitentul actului administrativ de numire în funcţie (Preşedintele României)”.

Guvernul Ciucă îşi asumă ca Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie să fie desfiinţată până la 31 martie 2022, urmând a fi înfiinţată o structură similară, “care să ofere garanţii de independenţă a magistraţilor şi să asigure în acelaşi timp mecanisme eficiente pentru o reală şi efectivă răspundere a judecătorilor şi procurorilor, în condiţii de imparţialitate şi de legalitate a procedurilor, în acord cu Decizia CJUE din 18 mai 2021, cu avizul Comisiei de la Veneţia din iulie 2021 şi al Consiliului Superior al Magistraturii”.

Stelian Ion atacă intenţiile Guvernului Ciucă

SIIJ a fost unul dintre motivele invocate de Florin Cîțu atunci când l-a demis pe fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, pe care l-a acuzat că nu a reușit să desființeze Secția după opt luni de mandat, în ciuda faptului că USR-istul a militat constant pentru desființarea Secției Speciale.

Cică o vor desființa până la sfârșitul lunii martie 2022. Asta în condițiile în care proiectul este la vot final în Senat, cameră decizională. Într-o săptămână poate fi desființată dacă ar fi voință politică.

Mai mult decât atât, această coaliție contra naturii propune înființarea unei alte structuri în locul SIIJ. Or, tocmai aici e problema!

Nu trebuie să existe nicio structură unică la nivel național care să ancheteze toate infracțiunile săvârșite de magistrați, pentru că o astfel de structură ar știrbi inclusiv competența DNA și a DIICOT”, a scris Stelian Ion, pe contul său de Facebook.

Ultimele stiri

  • Publicarea Anunțurilor cu Fonduri Europene: Oportunități și Reglementări
  • Alege ce citești
  • Moby Dick l-a înghițit pe Marele Arhitect cât ai zice pește
  • Ciolacu, Erdogan și o „țeapă” de 1 miliard de dolari
  • România, în pericol de blackout. Autoritățile sunt în campanie electorală
  • Green Deal rămâne fără materii prime. Bătălie cruntă pentru rezervele anemice de litiu și grafit
  • Imagini înspăimântătoare! Femeie atacată din senin, pe o stradă din Capitală/Un tânăr de 25 de ani, reținut – VIDEO
  • Majorări salariale doar pentru ministere și Guvern. Polițiștii, fentați din nou
  • Pe ce vor cheltui bogătașii lumii 4,4 miliarde de dolari în 2024
  • China ridică miza: mașina electrică de 12.000 euro, pregătită pentru piața europeană
  • Exit mobile version