AcasăDezvaluiriAnchete”Frăția” Nicolae - Cazacu, noul binom DNA - SIIJ!

”Frăția” Nicolae – Cazacu, noul binom DNA – SIIJ!

Considerați la un moment dat ”Frații Petreuș” ai Direcției Naționale Anticorupție, procurorii Marin Nicolae și Radu Mihăiță Cazacu pot deveni mult mai curând decât se așteaptă unii din nou colegi. Chiar dacă cel dintâi este acum ditamai procurorul șef adjunct al Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție iar cel de al doilea are în cap numai ”cercuri infracționale”și spioni ruși, făcând pe ”Cattani de Giurgiu” pe la Secția Militară a DNA.

Cazacu și Nicolae colegi în dosarul Severin

Însă inițiații sistemului știu bine că Nicolae și Cazacu pot fi lesne colegi ”de lot”, dacă se dă drumul la ancheta internă privind halucinantele abuzuri comise de cei doi în ”împachetarea” lui Adrian Severin, pe care au lucrat-o împreună. Și în cadrul căreia au reușit performanța istorică de a uita la dosar un document oficial prin care dau indicații exprese despre ce trebuie să răspundă martorii, ca să îl înfunde cu orice preț pe fostul europarlamentar. Astfel că, în adresa trimisă Comisiei Rogatorii din Marea Britanie, aceștia ”furnizau” și răspunsurile pe care ar fi trebuit să le dea martorii britanici, jurnaliștii Jonathan Calvert și Claire Newell. În timp ce, în țară, expertul Mihai Caramihai era amenințat cu dosar penal pentru obstrucționarea justiției pentru ”infracțiunea” de a realiza o expertiză prin care constata modificarea unor înregistrări audio-video de la dosar.

Procuror la procuror nu își scoate ochii!

Astfel că te pufnește și râsul, dacă nu ar fi de plâns, la ce dezbateri melodramatice au loc la vârful politicii românești cu privire la desființarea, păstrarea sau cosmetizarea SIIJ! Și asta când realitatea este cu totul alta, ”Frăția DNA” fiind de fapt cea mai interesată pentru ca Secția Specială să rămână. Cu certitudinea că ”procuror la procuror nu își scoate ochii”, mai ales atunci când au fost colegi de caz.

Oare Adina Florea mai conduce SIIJ

Iar dacă Adina Florea își mai închipuie sau nu că ea una chiar conduce SIIJ, inițiații sistemului știu foarte bine că influența adjunctului Marin Nicolae este tot atât de mare ca atunci când amenința profesorii universitari că ”îi saltă cu autobuzul”! Și uite cum, deși așa după cum dezvăluiam, procurorul Radu Mihăiță Cazacu are dosar penal deschis la Secția Specială, nimeni de acolo nu îndrăznește să îl citeze barem pentru o banală audiere. Temându-se că, din cauza vechii prietenii dintre cei doi procurori, ”dacă dai în Cazacu, țipă Nicolae”! Adică șeful lor, care apoi ar avea posibilitatea să nu le dea drumul la dosar mai departe…

Trage de timp pentru pensie!

Pentru că, așa după cum dezvăluiam cu doar câteva zile în urmă, procurorul Radu Mihăiță Cazacu a început deja să își ”adune vechimea” de pe la structurile Ministerului Afacerilor Interne și de Parchet pe unde a lucrat, pentru a își finaliza ”proiecția” de pensie. Sperând ca astfel ”cele rele să se spele” și plângerile penale care îl privesc să rămână fără finalizare. Strategie care, într-adevăr se poate dovedi salvatoare… Dar al cărei succes ține strict de capacitatea vechiului camarad Nicolae Marin de a bloca ”la mantinela” Secției Speciale plângerile împotriva ”noului Portocală” de la DNA Militar. Trăgând astfel de timp – ceea ce face de peste un an de zile! –până ce Cazacu s-ar putea bucura în liniște de pensia specială. Ceea ce, omenește vorbind este într-un fel de înțeles. Pentru că dacă Nicolae îl predă pe Cazacu, atunci și acesta se poate ”recompensa” cu informații din alte dosare lucrate împreună la DNA…

author avatar
Catalin Tache
3.054 afisari

7 COMENTARII

    • Sunt Kostea Sugiuk Tiraspol , fac magie cu Bahomet , il port in san deghizat in pisica neagra si imi zgaraie sutienul …..hihihihihihi

  1. Trebuie sa apara ” Viezurele melivor ” sa-si jeleasca nevinovatia , i-a ridicat Tache mingea la fileu !

  2. Nu știți cum sa l mai denigrați ,dar sunteți penibili …dacă și a făcut meseria ,ii dați in cap !!!Si tocmai cine ??!!!Clanul Iliescu ,hoți hoțiilor ,au furat tot Giurgiu ,rusine

  3. Uuuuuaaaaa,Iliestii tot la chelepceaua o sa ajungeți,vouă va scăpați groapa ,hooootiiiiii,banditiiii,va știe tot Giurgiu ,ați furat tooooot!!!!!!Intrebati cetățenii din oraș ce părere au de voi,EXCROCILOR!!!!!Sunteti supărați ca ați fost desconspirati???!!!!La pușcărie cu voi!!!

  4. MAFIA din Giurgiu i-a făcut plângere procurorului Cazacu….cât plătește fam Iliescu pe la televiziuni gen Ciutacu, pe la voi Național să promovați minciunile astea….toți hoții fac denunțuri…a uitat fam Iliescu câte afaceri avea în Giurgiu…având alți interpuși drept paravan….nu le-ar fi rușine…!
    Știe tot Giurgiu cât a furat Iliescu, ce legături cu clanul Butoane avea….era cât pe ce să îl facă și cetățean de onoare pe Butoane….crapă fierea în ei că nu administrează Piața din Giurgiu…nu vă ajunge cât a-ti furat orașul ăsta…..a venit PNL-ul la putere și ce a-ți zis….hai să îl terminăm pe Cazacu….că ne-a tăiat craca de sub picioare….stați că nu o să mai fiți prea mult la putere….și o să vă duceți unde vă este locul…la pușcărie în frunte cu toată Mafia din PNL….!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger