Cauta

Ce a păţit fostul director al Penitenciarului Baia Mare, care ar fi pretins favoruri sexuale. Pe una dintre femei ar fi bătut-o!

Ce a păţit fostul director al Penitenciarului Baia Mare, care ar fi pretins favoruri sexuale. Pe una dintre femei ar fi bătut-o! - Ziarul National

Procurorii DNA Cluj l-au trimis în judecată pe fostul director al Penitenciarului Baia Mare, Ștefan Horia Chiș, pentru folosire abuzivă a funcției în scop sexual, ultraj în formă continuată, purtare abuzivă și șantaj.

În acelaşi dosar, au mai fost trimişi în judecată și Carmen Kozma, psihologul penitenciarului, pentru șantaj, dar și agenți de poliție din instituție care ar fi depus mărturie mincinoasă.

Ar fi pretins favoruri de natură sexuală

Chiș Horia Ștefan ar fi pretins de la două subordonate, ofițeri de poliție, favoruri de natură sexuală, prevalându-se și profitând de autoritatea pe care ar fi avut-o asupra victimelor, având în vedere funcția pe care acesta o deținea la vremea respectivă.

De asemenea, inculpatul ar fi exercitat acte de violență asupra acesteia în urma cărora ar fi rezultat leziuni constatate de medicina legală, a căror gravitate a fost apreciată la 6 -7 zile de îngrijiri medicale.

A vrut să şantajeze victimele?

Pentru a evita consecinţele actelor sale, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi constrâns-o pe aceeași persoană vătămată să nu sesizeze Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), amenințând că atât victima, cât și penitenciarul vor avea de suferit. În acest demers, inculpatul Chiș Horia ar fi fost susținut și de psihologul penitenciarului Baia Mare, inculpata Kozma Angela Carmen, scrie Antena 3.

Astfel, Chiș a fost trimis în judecată pentru folosire abuzivă a funcției în scop sexual (două fapte), ultraj în formă continuată, purtare abuzivă, în formă continuată, și șantaj (două fapte, din care una în formă continuată), iar Kozma Angela Carmen, Coste Dorin Marius, Ciocotişan Onisim Constantin, Ardelean Andrei Mircea și Tecar Gabriel Cătălin pentru mărturie mincinoasă.

Ultimele stiri

  • Ordin dat lui Nicușor Dan: Justiția și serviciile secrete, decise de Franța!
  • SE ÎNCHIDE TOT. Guvernul anunță o EXPLOZIE a prețului la gaze
  • LIVE VIDEO. Haos la Bruxelles! Mii de fermieri în stradă, încăierări cu poliția. Europarlamentar român: „Protestatarii așteptau să discute cu cineva, nu cu forțele de ordine”
  • Messi, instrument de campanie electorală la Barcelona
  • Liderii europeni îl ascultă pe Putin sau se prefac surzi?
  • Ibrahimovic, din nou la Milan!
  • De cine depinde revenirea tranzacțiilor „Make Europe Great Again”
  • Prăpăd la MApN. Militarii pensionați și familiile lor, dați afară din locuințele de serviciu
  • Animalele infectate intră fără control în România. Comisia Europeană prelungește restricțiile la export
  • Atenție când vă căutați cazări de Revelion! Bărbat suspectat că ar fi închiriat o pensiune la munte pe care nu o deținea
  • Exit mobile version