Mi-am copilarit „adultescenta” intr-un bloc cu un mare magazin de mobila la parter.
De aceea, vanzatorii de lemne si de talas melaminat vor purta pentru mine, ma rog, in mintea mea, intotdeauna colierul ala de piele, franghia din jurul gatului cu care ridicau canapelele, sifonierele si vitrinele etaj cu etaj, suta si etajul, etajul si santajul. Asa dupa cum si vanzatorii de tutun vor fi intotdeauna micii tejghetari dintr-un debit, tutungerie se intitula si care amirosea a cerneala tiparita si a mahorca, Matelot sau Carpati fara filtru. De acolo imi luam eu brosurile de un leu din seria stiintifico-fantastica, rareori Pifurile si, cu timpul, dragalita Doamne, tigaretele Select, Favorit sau Aroma. Tutungeria mai avea si sticlute de parfum ieftin imbuteliat in masinute de sticla groasa, niste “rollsuri” cu dop. Parfum adevarat lua mama mea din magazinul aflat in panta pe Eforiei, drogherie era, spre „Confectia” si „Delta Dunarii”, unde se dadea si varsat, ca uleiul de gatit de la alimentara. Ca exista si uleiul de par, ieri briantina, azi gelul, iaca moda! Cum are deputatul aista, Cozma de la Racoare, framantat de urgenta in eprubetele gangavelii pulsatile! S-a putut observa cum individele citeste din doi in doi pana si un bilet de peron! Este unul dintre indispensabilii neamului, caci asa se arata! Aci mai are dreptate si alde Base, cat e el de rudimentar si de lovit cu leuca, trebe sa recunoastem cinstit.
Ei bine, in Realul de azi e la mare cinste sa spui ca esti om sau oama de afaceri si te ocupezi cu mobilierul sau cu damful tiutiunului. Sau cu orice altceva, chiar si cu „mpolitica”, dupa cum zicea Fl. Zamfirescu in rolul lui Tugurlan, apud “mpolitia” Maiorica al Sultanei, poate singura lui buna interpretare de film. Pacat de actorii astia ca se cabotinizeaza devreme, Fl.Z. chiar putea sa hie un Perkins al nostru, dar nu s-a brodit. Alde Malaiele, mort dupa arginti, se da si el disident, in contumacie si dupa ce fapta s-a prescris! Ridicol pana la penibil, ca mai tot ce atinge de mult catva timp incoace. Miliardarii nostri de hartie creponata, am mai spus-o, nu au inventat nimic ca sa-si merite soarta si averea lor, nici macar nu au mostenit vreo pleasca sau nu au speculat la vreo bursa, ceva, s-au adapat la tuturoiul statului si si-au umplut cofele cu argint viu, lichid. Dar se dau, pasa-mi-te, de din lumea buna, sunt personalitati. Ca daca esti om/oama de afaceri si nu ai mertan si Rolex replica, nu se pune! Deaca numaram vehiculele negre cu jeamuri fumurii (a proposito, nu exista vreo lege care sa interzica mizeria asta, caci politistul trebuie musai sa vaza cine conduce si pe cine, nesimtitul de nou imbogatit din masina nu e stat in stat!) nu mai prididim de personulitati rostogolite pe asfalt. Acusica, asadar, daca esti un fel de samsar si ti-ai tras si guler si gipan sau mertan trebuie sa te bage lumea in seama sub forma de vip, desi toti astia, vipii si vipesele, sunt un soi de gainat cu ochi, cat mai imprastiati, de nu stiati, de serviciile de resort-import-export. Ca doara nu servicii de masa sau de cafea, servicii de baza inmultita cu vipusca supra epolet, totul la patrat! La cap patrat!
Dupa cum se stie, una zicem si alta fumam, dar lumea buna se cunoaste de dimineata, cand se duce in piata cu papornita vuitton purtata pe umar si pe gat, precum si cu toanele si bastoanele de vip. Si isi uita robinetul memoriei deschis, uita de unde a plecat (ea, coana Lumea!) cu bilet de voie, cum face tata asta de I.M. Nestor-Industrie, care avea tema sa traduca tampit casete de videu, cam evident cu voie de la Agie!
Educatiunea se face in primii sapte ani de acasa si in clasele primare. Asta lipseste de un patrar de veac si nimeni nu se autosesizeaza. Cine nu a citit povesti nemuritoare la vreme descopera Seherezada la Olimpiada de la Soci, ca enervanta Alexoi. Asa si cu olimpica muicai, fata asta pierduta si inapoiata in chip de gasita. Provenita dintr-o famelie destramata, a pocnit-o complexul si frustrarea neputintei de varsta. Ei si? Asta nici nu-i subiect de presa, e un banal fapt divers. Ce atata tam-tam? Iar nota bene merenti, olimpici sunt aia care castiga olimpiade internationale, nu orice participant la faza zonala. Asa ridicam in chingile recunoasterii internationale, boala noastra de crestere, acum un deceniu pe toti aia pe care se bateau jde universitati; insii „aplicau”, trimiteau cereri la o suta de stabelimente si dintr-astea raspundeau cinspe ca da, i-ar primi la examen! Bai fratilor, Realitatea e greu de ridicat si de fumat!