Orice lucru, cat de mic si de nimic, starneste revelatii sonore, acapareaza amagiri, aprinde diverse traiectorii de patimi, da drumul la lumina galagiei.
Evenimentele, comandate sau comanditate ori ba din Rusia kievleana nu au fost explicate deslusit de nimenea, caci nu exista la ora actuala la noi analisti politici. Ucrainienii, ca si sarbii, sunt aprigi si pot da nastere la te miri ce, fereasca Dumnezeu! Ei, alaturi de Polonia, cu care au impodobit regate, reprezinta cu adevarat un interes care poarta fes, nu noi. Noi, ca intotdeauna, mergem la Cahul si spunem „buna dimineata, Kabul!”. Cum a procedat tatutul lui AmoEBA! Atat putem, sa intoarcem spatele si armele si pe urma sa ne dam eroi si sa emitem pretentii.
Despre alde Zaroni umbla vorba ca ar fi fost putin zarghit pana la potrivit si chiar usor descreierat. Se pare cum ca ar hi o legenda, o basnire, o culegere de snoave, caci era servantul pe post de Sancho Panza al lui Groza, boier si alipitor al Ardealului nost’. Despre alde Crinolina nu prea ai ce spune decat ca este o gluma sau o greseala politica. El nu este prost, ca orice alt politician din mahalaua noastra pestrita, nicidecum, el este un prostut cu clopote, sireacul, dar mai spre Idiotiseanu, al din corul de subsol al epopeii lui Budai-Deleanu. Prostul autentic, de tipul clasic si ingramadit fara temeri, de-o pilda, are teama de ridicol si cade singur in el, spunand ca va milita pentru „prabusirea” economiei nationale, in loc de propasirea ei, cu sarguinta legendara! Idiotiseanul simplu si inocent nu are probleme cu acest material patologic numit ridicol, el calca in strachini cu zambet sau cade in cap in direct, ca bietul BenimBoc, cu nefirescul imbujorat al greselii. Erasmus, sa ne ducem pana inspre ’mnealui, recomanda ca un zvacnet de aer statut sa purceada intovarasit de o usoara tuse anestezianta. Dovada de firesc, de ascundere rusinata a unei flatulatii. Idiotul nu percepe ridicolul, se afiseaza la te miri cine, la R. Moraru sau Turcescu de-un par examplu, vrea sa fie convingator, nu are probleme de indoiala, caci nestiind nimic, se pricepe la toate, da sfaturi, se supara jignind si, mai ales, nu recunoaste in ruptul capului ca a fost in eroare.
Nu ma astept sa apara un tip de om politic care sa ceara sfatul cuiva, macar de forma, sau sa-si ceara scuze, vreau sa vad un astfel de specimen de semnatura care sa declare ca nu stie cum sa apuce o treaba si de unde s-o inceapa. Toti sunt infailibili, dau sentente si sentinte, cred ca detin adevarul, nu au minimul strop de smerenie, de detasare fata de problema, au toate rezolvarile asupra lor. Chiar si atunci cand au dreptate nu stiu sa se explice sau nu stiu sa o promoveze. Si pierd startul. Sigur ca democratia este victoria majoritatii – si poate aici trebuie umblat, ar fi mai bine sa fie un meci egal intre majoritate si minoritate, dar de asta exista alternantele la gubernare! – , dar pe timp scurt si extrem de schimbator. Majoritatea se poate rasturna in trei luni, daca nu in trei saptamani, desi mandatele tin un numar fix de ani, patru ori cinci! Totul este relativ, chiar daca relativismul aista, dupa mintea me, nu prea face casa buna cu societatea naturala! Chiar totul sa hie relativ, haida de?! Uite o problema filosoficoasa, sa-i intrebam pe foarte putinii prefesori daca exista si daca merita sa fie luat in seama Domnul Relativism! Sau Realtivism! Sa revenim la obiectul, ca subiect nu prea poate fi, nostru de mai sus. Cum vine aia sa-ti dai demisia de onoare cand tu nu esti prevazut cu asa ceva? Onoare reparata la imberbul aista maniaco-depresiv? Nici nu te poti supara pe unul ca el caci este monumental in misia lui incoerenta. Atata minte transparenta nu gasesti nici la unul ca Rica Raducanu sau Cartianu, perturbatori de timp liber si colportori de ganguriri fosilizate. Slava Domnului ca am scapatara de ei! Care demisie de onoare, poate de oroare, din partea noastra, mai ales, bibicule, bobocule, mangafaua! Un prieten de-al meu il cita pe Lombroso, la care trebuie sa facem apel pentru a-l interpreta pe imberbul cu cearcane. N-ar fi singurul de interpretat astfel! Intre jovial si penibil!
Acum, sa fim drepti, niciunul nu este de luat in brate, dar gestul de a tranti usa si de a-ti lua jucariile dar de a nu te da plecat din fata galantarului e un caraghiozlac. Ca sa nu zic mai mult! Il egaleaza pe alalalt, de a nu te retrage dupa ce ai plusat cu „ori tu, ori eu!”. Si cand te gandesti ce prosti am fost cu totii sa-i credem si sa le dam un vot de sapte virgula si ceva de milioane pe scara Richter!