Buna ziua, sa incepem cu inceputul. Pe vremea noastra ne doream sa intram in presa culturala si sa ajungem publicisti-comentatori. Asta era idealul.
Publicistul denumit astfel era imediat dupa conducere – care era numita si nomenclaturizata, adica redactorul sef, cel sau cei adjunct /adjuncti si SGR-ul, secretarul general de redactie, responsabil cu “specul”, tasca de produse articliere la indemana, reprogramabile – si scria cam ce-i voia pipota. Desigur, in limitele epocii. Dar nu era la cheremul redactorului de rubrica si nu raspundea in general la comenzi, cu exceptia alora sociale, ca doar nu avea incotro. Astazi s-ar numi senior-editor, ca toate meseriile si-au schimbat titulatura, nu mai esti frizer, ci stilist, „hair-stylist”. Nu vedeti ca nu mai avem frizerii, avem “barber shop”-uri, mai nou? Copilasii, galben de grasii, nu au nici macar atata lectura suplimentara sa-si intituleze pravaliile de colt de bloc de BCA macar „La Nea Figaro” sau „La Nae Girimea”. N-au stil. Bine ca au hair, nu si fler. Toate-s acuma pe anglicaneza, ca tot stim noi sa copiem ca maimutele ba pe turci, ba pe nemti, ba pe frantuji, ba pe rusi. Acum am trecut la amerloci.
Si taman de-asta va spun, unii dintre publicistii astia de ultima ploaie se simt bine cand sunt prezantarisiti cu vorba “politologul” Cutare ori Cutarica. Vorba prietenului meu, Razvan Boanchis, adica de-aia fara de talent la scris. Eu as zice ca fara de talent si la vorbit sau, mai rau, chiar si la gandit. Astia mesteca fraze care sa dea bine si sa faca bine cu ochiul, sunt mai rau decat propagandistii de sector de antart. Cei de-atunci citeau macar, fireste ca bibliografia de specialitate, dar mai prindeau si cate o revista „Lumea” sau vreun buletin Agerpres. Din cele cu circuit rarefiat. Astia de acum, gata, din cititori sau cititoare de prompter devin politologi, -oage, desi nici macar dictie nu au, dictie de controlori de bilete de peron. Se uita in pamant si pana la un metru distanta, nu-si ridica privirea pana la Ruse sau pana la Debretin. Spun ce li se cere si vor unii sa auda.
Pai, noi nici evenimente nu avem, le incropesc unii si altii, la ordin. Sigur, la mintea si masurate mai ales dupa mintea lor. Adica in mi-minor. Mimi Nor, Domnisoara Mimi Nor. Sau Napart sau Tagart, una de racnea temperatura ogorului si a marii si pune acusica intrebari scofalcite lui alde Blesu, care raspunde in stilul lui, adica induiosator de extrem de banal. Astea au fost evenimente, bre? O aparitie a unei toape de provincie – sunt si toape de oras, chiar si de dinastie, sa avem pardon! – si o chemare la urne, „care tara o strabate”! Prima nici ca ne entereseaza sub lespedea ei de adevar, poate tatica are dreptate, dar nu sade frumos sa te ardici in contra aluia care te-a inventat. Vorba unui foarte iscusit mester de cuvinte si prieten de-al meu: cand in domeniul tau esti pe locul 2551, inaintea erei noastre de la Hristos si te aburca unul pe locul eligibil, tu nu gasesti alseva mai bun di facut ca un facut decat sa-i tragi saua de dedesubt, ca sa prisapa iapa. Lucru mare! Stambulache si Plavita!
La alalalt problem iarasi este o cestiune de optiune, fraticule, lasa omul sa aiba sau sa n-aiba, la naiba, Doamne iarta-ne, dreptate! Ce, esti mai destept daca nu esti ca ailalti? Ce te incontrezi si dai verdicte de postmodernitate? Vrei sa pari modern, vrei sa pari ceea ce nici nu esti si nici nu vei vreodata? Vrei sa te bifeze baietii? Vrei vreo calatorie in plus la clasa a treia? Ca oricum nu te baga nimeni in seama, nicaieri, nici macar ca lacheu. Si mai e ceva : baieti din famelii modeste, ca ale noastre ale poate tuturor, baieti de zidari si de vanzatoare sunt brusc progresisti? Toti barburgii sunt intelectuali? Nu ca n-ar putea fi, dar n-au dat semne pana acum in alte domenii de activitate, nici macar acolo unde zic ei ca se pricep. Dau tot timpul numai gherle si mai abitir in bara.
Anii cincizeci din veacul de-acum trecut aratau cam la fel, dar atunci mai ramasesera profesori destoinici sau elevi de-ai lor, acum nu sunt decat niste unii adunati intr-o pleava de moftangii fara capatai. Talani si talangite de picotesc prin urbe in mijlocul unor talazuri de moda trecatoare. Si cu trei numere mai mari, ca de pomana. A porcului, dar fara pesta lui Camus.