De la reclame să ne luăm, iar și iarăși. Mare Brânzovenescu, un monument de ipsos care nu te îmbie la nimic. După cum am cetit „sardine artizanale”. Or fi fiind la cutie de lemn sculptat. Asta că tot ne bântuie reclama cu alde Matache, de aflase și el despre capac și nucă, vorbe măcelărești dintotdeauna. Știe el cum se face jambonul organoleptic și epic. L-a cetit pe Marcus Porcius CATO, „cel Bătrân” cum îl știm noi! Că la noi și șunca se numește de Praga.
Astălaltă, cu „film produs în perioada comunistă când cenzura netranscendentală …la, la, la” seamănă cu o tâmpenie pe care o scriau țăranii producători prin piață, imediat după înfăptuirea din ‘90: marfă proaspătă la tarabă! Parcă nu ți-ai fi putut da seama și singur, nu de-aia te duci la piață, ca să te tocmești și să târguiești, să pipăi, să guști, pentru ca bine să trăiești? Chiar dacă nu mai sunt țărani, nici fermieri cum le zițe pe hârtie, ci precupeți. Precupeț = vânzător fără prăvălie, acaparator. Anul nu era suficient dacă se menționa pe peliculă, că doar nu suntem toți analfabeți în funcție, ca toată astă clasă politică plină de repetenți? Orice film este propagandă, chiar și sau mai ales alea cu legănatul John Wayne. Ca să nu ne amintim că asta, cu propaganda, vine de hăăt, de la Eghipet și Sumer. Așa ar trebui să scrie și despre perioada Băsăului, „peroadă” de tristă amintire și de rușine națională numită „a lui Petrov și a Urdăresei sale taxatoare”.
Propagandă este și amplasarea statuilor, a străzilor, atribuirea numelor de persoane. O amică și prietenă se supără din pricina Ateneului dar ce cată Calamitru ca nume de sală? Poate de sală de mese sau a cazanelor, atât ar fi trebuit. Teatrele Naționale au directori scriitori, nu comedianți. Și chiar și-așa, acolo șezuse Beligan. Apropo de recitatorul citat, începe operațiunea de descuamare. Fie vorba între noi, o știam de când hăul și hârdăul, și nu-i singurul agent patogen ori hipotermic. Oare cine se preumbla cu ambasadoricul Holandei, al Țărilor Joase numite acum după noua modă de slugărnicie? Și alții?
„Solidarizarea”, că tot nu am avut noi niciun pic din Solidaritatea. Asta seamănă cu vestitele caracterizări din perioada taman când acționa cenzura, după cum zice la film. Cum să te solidarizezi cu o doftoriță șpăgară sau cu o profesoresă de cheamă în școală lăutari și dizeuze? Sau cu șefii de sindicat, neprimeniți din scaunle lor de aproape treizeci de ani? Înainte așa era, asociația de locatari îi trimitea la partid câte o caracterizare gigea vreunui criminal sau tâlhar de drumul mare. „Om cinstit, liniștit, n-are restanțe la întreținere, nu-și bate nefasta, nu bate covoarele în intervalul orar nerecomandat, folosește corect liftul deși stă la parter, dă săru’ mâna la doamne și la domni”.
L-am auzit pe fotbaliatorul Găvrilă Hebe Balint că Hagi imprimă echipei sale ceva între Ajax și Barcelona. Ca imprimeu pe teren, desen tehnic cu șublerul. Te umflă râsul, mai ales că vorbele astea vin din gura lui Balint, antrenor de reclamă la pariuri. Ajax, al lui Covaci și Cruyff. Barcelona lui Messi, unde Hagiul a făcut tușa, mătușa. Erau acolo atunci Romario, șampion mondial, și Stoicikov, Balon de aur, după cum mi-a zis mie un prieten. De ce ne-o plăcea să ne luăm avânt singuri, ca găina pe grămada de porumb?
Unul dintre marile complexe ale lăudăroşeniei noastre naţionale este ataşarea de titluri, bune de lipit lângă sonerie, ca un fel de carte de vizetă şi de vizită. Vorba lui Călinescu, românul înainte de a-şi face casă, îşi croieşte gardul, să dea bine în faţa uliţei. Acum, îşi ia maşină „bengoasă”, cu geamuri fumurii din care strănută claxonând la fiecare schimbare de semafor. Fâţele locale îşi atârnă papornița de firmă pe cotul drept iar pe palma stângă îşi etalează celularul cât mai sofisticat. Academia e altă marotă de/din complex, cu care s-au botezat toate grupurile şcolare şi organizaţiile de cămin cultural, până și Farul din Constanța. În Academie, fie că vorbim despre cea a lui Vasari, fie că vorbim despre cea a lui Richelieu, intră oameni de gust în strictă legătură cu epoca lor. Noi nu avem tradiţia Franţei sau a Inghilterei, să adunăm o grămadă de inşi şi să-i punem la treabă, la dicţionare sau la maşinării cu abur, în Royal Society, noi suntem mai tineri şi mai nedospiţi. De aceea, la noi instituţia a fost invidiată şi/sau terfelită. În forma actuală, cu o secţie de literatură şi filologie trebuie să împaci şi profesorii de gramatică şi scriitorii. Ce așa mare tragedie că nu ai fost cernut la tragerea întâi? Numele se reportează, ca la Loto, mai tragi o dată.
Sub vălul anonimatului mulți nechemați se manifestă haotic. Unul mă trage de atenție că mă dau rotund. Adevărul este că Nea Bubu, socrul meu, a fost unul dintre cei mai buni prieteni și colaboratori ai lui Fănuș Neagu. Și un mare amator de turf, chiar cronicar și autor de cărți. Dacă nu știi și ești bătut în freză, stai în anonimatul tău de cavernă, Caliban/Taliban!