Taman asta fac: bombăne demonstrativ și decorativ. În nimicnicia lor disperată, știind că în spate e vidul și în față neantul dau din vorbe și mimează o osteneală savantă. Bieți precupeți, colportori de idei pârpălite și cârpaci de vorbe. Și, mai ales, hornari cu zăbale trase de alții. Bunioară ăștia doi complexați, un bastard și un copchil de securache, ticluiți și ei printre hulube și igrasii neoprotestante răspund la comenzi, propun măruntaie stricate și alte mâzgăleli. Ce nu știu ăștia toți, de ani de zile, de când pedalau prin burse trimiși cu temă? Să vorbească, să poarte o discuție, să aibă îndoieli și spaime, să-l asculte și pe-ălălalt. Nuu, ei să interzică, să amendeze, să facă tărăboi, harababură și mai ales liste. Ca alea de la carne sau de la frigidere, la „CoNcorul”. Trebuie să fii înfiorător de prost ca să apari pe așa ceva, să nu ai pic de cumpătare și mai ales de încredere. Oameni de listă, de Trabant, telali, saltimbanci, cioflingari. Liste, propuneri concrete, muncă de organizație și lozinci. Atât.
Și aici, în cazul nefericitei ăleia de gazetărițe, avem alt moft, de inși frenetici și oligofrenetici. Despre „Sfârșitul familiei”, Cooper și Lacan, anoia-metanoia-antinoia-paranoia și rohipnol, de-alde de-astea auzisem dinainte vreme, de la Mircea Crișan, de pe la mătuși sau din cursul de psihanaliză; Carbaxin, Valium și alte Diazepamuri. Le luai la examen, le vreo fibrilație, la vreo despărțire, la vârsta critică. Două, trei buline. Nu se făcea tevatură de cabinete sau tabinete pisicologice, doar de orientare profesională. Și ăi de terminaseră pisicologia erau vărsați fie pe la penitenciare, fie pe la școli ajutătoare. Materia se făcea încă din liceu, cred că de printr-a unșpea, și erau pedagogi de toată isprava, nu de-ăștia de iarmaroc și de tembelizor. Dacă astăzi o carte de Freud costă un leu? Gorba ceea, aici nu e vorba despre păcate, ci de dinți stricați și de priviri împăienjenite și crâncene. În locul lui Ciutacu nu m-aș fi prezantarist niciodată, trimiteam o producătoare sau o vecină. Cum să te chestioneze niște nulități puse cu piciorul, ca fasolea în ogor, politic și potrivnic. Copchii de blide, de trupă, hamali de ordine și de decrete jilave. Asta-i a doua fațetă a acestor nimurici fără talent: încercarea de umilire în direct, punerea la caznele examenului de împrejurări. Dotați cu un microfon gâjâit și cu o foncție borșită au și ei posibilitatea de a sta la o masă, de a apela și interpela.
Fireşte, totu-i o glumă (proastă), dar nu prea departe de adevăr. În sfârșit, simt că vine o generație care va citi corect. În treizeci și trei de ani, fix o altă generație biologică, oameni inteligenţi care să educe poporul cu televizorul sau nu, măcar prin divertisment, nu s-au prea întrezărit la orizont. Cu excepția unui anticomunism tardiv și zvânturatic, nimic. Văzui recent o nouă propunere de imbecilizare pornind de la Sadoveanu și Călinescu. Niște împiedicați de provincie, madame Găinaț și musiu Sughiț „luau atitudine și biciuiau moravurile vechii societăți, îmbibate de spirit demobilizator”, se dădeau și ei de Traian Șelmaru, să mă ierte Dumnezeu. Deși omul ăla era mai serios. Prosteveul, cel mai post trash de televizie, ăl de a stricat Limba Română printr-o amărâtă de prezentatoare, ăl de-a pocit gustul pentru teatru, pentru film, a strâmbat limbagiul sportivist, ăl de a propus otova numai programe copiate s-a dovedit ţinut de un terchea-berchea care a driblat şi ăsta statul, statutul, status-quo-ul! Un prost de operatorache de Sahia. Alo, am o rugăminte: Sahia nu-i de râs, nici studioul, nici măcar autorele! Şi nu mă refer numai la „Uzina vie”, care nu e egalată azi, mă rog, ca intrigă, fiindcă toţi corporatiştii ăştia tot slugi sunt, ci la „Moartea înghiţitorului de săbii”. Că tot pare a fi în vogă în contextul istoric. Au ajuns acum să facă analize politice şi ciripitorii și toţi „ziaricii” – cum le zice prietenul Răzvan Boanchiş – specializaţi în numărat de cornere. Care n-au vreo şcoală. Talentul e bun, trăieşti din muşchii lui o vreme, o plachetă, două, dar îţi trebuie şcoală, lectură dirijată sau mediu de carte.
Vorbeam cu niscai oameni politici prin anii ’90 şi-i întrebam nedumerit de ce înlocuiesc chiar totul şi inventează panglici de hârtie creponată ? „Fiindcă e nevoie de figuri noi, oameni noi, de afaceri, patroni de presă, milionari, miniştri, șpicheri”. Bine, bre, dar din bişniţari de gang? Vreţi Dreapta? Păi, Dreapta înseamnă ordine, tradiţie şi nedepăşirea condiţiei iniţiale decât prin merit, printre altele. Dipsomanul și Turnătorul Naţional cârâia și el buziș, cu dinţi de viplă, că vrea musai asta. Poţi bâltâcâi o Dreaptă prin băieți de prăvălie, fete de taxatoare de IRTA, feți de securachi de ambasadă, foste dansatoare la bară şi absolvente de la Spiru Maiorescu? Clasa politicoidală trebuie ştearsă şi refăcută, nu readăugită şi nicidecum transformată, căci doar vreo patru, cinci la sută din ea merită. Dacă merită. Şi nu o transformi cu brecniuzuri pe serviciul de masă din vitrina nației.
Nici cu bacul la șapte materii nu ne mai trece nimeni Dunărea!