Mereu m-am intrebat de ce nu avem si noi macar un bot de mafie, acolo, ceara …sii, vorba lui Stanica Ratiu. Ca nas pe sus tot tinem de zici ca suntem neam de conti, nu acolo neste ciocoi si arendasi. Vorba lui Nenea Iancu : „ba, Duila !”. Pai, n-ati vaz’t, imediat ne pozam si ne laudam pe facebook cu ce-am furat! Feisbucul fiind un cumplit mestesugatag de tampire dar si de control om la om. Sau ne laudam pe la nunti, pe la botezuri, cununii, prin sat. Mergem si salahorim dar nu ne luam Logan, nuuu, Audi sau Beamveu, la mana a opta, dar adus din Germania ori din Ispania ori din Francia. De-abia ii aspetam pe Arsinel si Salam cu Piersic ca sa le dam de-o supa si de-o muzica populara.
Pe tot ce punem mana, tot ce atingem, tot ce organizam trage iute la Caragiale, nu se poate, nu avem nicio sansa. Cand am luat parte si eu la decernarea unor premii ale unei reviste de umor, „Moftul Roman” intitularisita, unde chiar primisem si de-un premiu, a spus unul ca avem la indemana Realitatea de prizat, dar nu-l avem pe Nenea Iancu. Eu am zis ca si daca ar fi Nenea Iancu acum printre noi, aici, la aceeasi masa, nu l-am invita, am scrie o petitie sa nu-i dam voie sa vorbesca sau sa-si dea demisia din presa si altele si mai gratioase si mai spatioase. Ca asa suntem noi, generosi ! De unde si tradarea generosilor. De unde si nechemarea nechematilor astora de maidanezi bruxelezi care se laudau ca sunt specialisti indispensabili, nu caratori de cafele si vacsuitori de obiele! Desperecheate.
Apa de ploaie. Balbaieli, zbateri, tarari, fitile. Ciupeli. Si din „Amintirile” lui Nicolae Bagdasar, frate cu spitalu’, reiese ca ideea de Muzeu in aer liber, al satului, ca la Skansen, a avut-o Victor Ion Popa, dramaturgul si prozatoriul, dar i-a suflat-o alde Gusti, ceva cu alde Coana Elena, parca. Lupeasca sau Zambilica. Ei, ce credeti, ca inainte vreme nu era pe aici tot Romania ?
Precum si multa paranoia. Toti se cred cineva. Vorba unui bun prieten, la volan, la maneta, la carma, la mansa, mai abitir dupa ’90, am avut o alternanta de tipul : un smecher, un prost, un ticalos, un prost rau, cat un bivol etc. Apa-canal cat un bivol negru. La toate nivelurile, la toate palierele, peste tot, in toate intreprinderile, si la cele mai mici, si la cele mici si mijlocii si la alte combinate de interes national. Ionescu, Popescu, Popa Pripici, dascalime. De liceu. De provincie. Ca si Sighii sunt o strada, mare si lata. Cel mai frumos loc din oraselul ala e Alba Iulia.
Falii ale societatii si multa lipsa de adecvare. Si in limbaj, care si asta-i de imprumut. Lipsa de identitate culturala si culinara. Scoala pe apucatelea, din mers. Adevar pierzator si rasfirat. Imbecilitate colectiva transmisa si familiei. „Parvenitism mimetic”. Sa avem si noi falitii nostri. Nenea Iancu insusi era ceva intre Filimon, Coana Chiritoaia si Voltaire, acum suntem intre Voltaire si Erasmus, ala cu bursele. Dar si cu nebunia.
Va rog sa ma iertati, dar stiti unde se vede pe curat neamul prost? Sigur, in momentele enumerate mai sus dar mai abitir la pomeni. Goana dupa colive cat mai multe si cat mai impopotonate, stecle de Bordeaux, ca zaibarul da arsuri, prosoape cat mai lungi si mai colorate, de plaja daca se poate, arhangheli, capete si chifle cat mai de cofetarie – toapa de azi nu mai stie sa faca o cocatura in cuhnie, are filipineza. Observati traiectul gresit pe care il iau mai mereu si mai toate proiectiile noastre simbolice, toate reprezentarile noastre fie despre noi, fie de imprumut, de aiurea. Asa cum e acum cu catedrala. Orice prost are pareri arhitecturale, se pricepe la capiteluri. Nu-s dus la biserica, m-am ivit intr-a casa a comunitatii cu acelasi Dumnezeu – eu si cred asta, ca unul este pentru toti! – si cu tata ofiter. Nu pot spune nimic fiindca nu e domeniul meu, dar din ceea ce am vazut la televizor am vazut o lume linistita si normala, complet diferita fata de alde badilitii astia bezmetici, un interior foarte elegant, rafinat si chiar impunator. Desigur, sunt si altele mai mari – cea din Belgrad este dubla – , mai impodobite, cu vitralii mai mari si mai colorate, mai dichisite, mai traforate, cu mai multa pictura murala, cu mai putin mozaic, dar prin partile alea se ardica astfel de constructii de vreo opt secole, nu de trei decenii. Mi-a spus o colega de-a stat la coada cinci ore ca sa intre in altar, Sfanta Sfintelor, ca auzea in tramvai, aiurea: „n-au pus statui, nu-i gata, nu sunt toti sfintii” etc. Numai cunoscatori, ramasite dintre aia cinspe mii de specialisti!
Ne intolim cu frac, dar ne incaltam tot cu gumari. Ca in lumea de hartie a lui Nenea Iancu, unde nu se traieste, se misuna !