Unul dintre marile complexe ale laudaroseniei noastre nationale este atasarea de titluri, bune de lipit langa sonerie, ca un fel de carte de vizeta si de vizita. Vorba lui Calinescu, romanul inainte de a-si face casa, isi croieste gardul, sa dea bine in fata ulitei.
Acum, isi ia masina „bengoasa” – cuvant se pare pro-venit de la Benga, zeul tutelar tiganesc! – , cu geamuri fumurii din care stranuta claxonand la fiecare schimbare de semafor, de capiu si de neam prost. Fatele locale isi atarna sacosa de firma pe cotul drept iar pe palma stanga isi etaleaza celularul cat mai sofisticat. In vremea din urma, a aparut o alta manie bastinasa : consilierea si asocierea in think tank-uri, un fel de indrumare si organizare a muncii, precum si o ingramadire de sezatori si de dansuri cu tema. Ca si la judecatori, unde apar niste fatuci proaspat recrutate din facultatile de drepti de la mare distanta, asa si aici, consilierii, -erele sunt un fel de deschizatori de usi de protocol si de secretare-dactilografe de pe vremuri. Judecatorii, dupa mine, sunt mosii aia cu barba colilie, in varsta de peste patru sute de ani, care mai judeca in primul rand si au trecut prin viata si huma, dramaluindu-le cand naravas, cand linistit. Iar consilieri sunt Aristotel si Seneca, pe langa Mega Alexandru si Nerone, chiar Racine, care ii mai dadea de-o sugestie lui Ludovic Insoritul, sau macar Motoc, al lui Lapusneanu ori Horatio, insotitorul lui Hamlet, nu orice fas genetic de vine si se umfla in pene la tembelizor! Andromeea Vasquirit sau Turtoiu sau Safteanu sau etc. Ce sfaturi vitejesti sa dea specimenele astea, cand nu-s in stare nici pentru ele insele? Mai bine ar sedea pe prispa personala, sa puie muraturi, cum facea una poposita din America direct la Cotrocenii lui nea Emilog! Tot consiliereasa, deh!
Academia, alta marota de complex, cu care s-au botezat toate grupurile scolare si organizatiile de camin cultural, ca proiect (o las deoparte pe cea a lui Platon, usor fantezista, dar corecta, ca si Republica de acelasi autor! ) se intereseaza de limba si literatura unei natii si aduna oamenii de spirit si de litere. Adica erzatul unei Istorii, ca astea raman dincolo de urechile de piatra ale Timpului, limba si documentele, fictive si nonfictive, ale unui neam. In Academie, fie ca vorbim despre cea a lui Vasari, fie ca vorbim despre cea a lui Richelieu intra oameni de gust in stricta legatura cu epoca lor. Oameni de gust, de bune moravuri, povatuitori de nadejde, din cei care stiu sa razuiasca drojdia uscata a zilei si sunt in stare sa invete cu umilinta ca nimic nu e vesnic, nici macar Vesnicia.
Ei bine, noi nu avem traditia Frantei sau a Inghilterei, sa adunam o gramada de insi si sa-i punem la treaba, la dictionare sau la masinarii cu abur, in Royal Society, noi suntem mai tineri si mai nedospiti. De aceea la noi institutia a fost invidiata si / sau terfelita. Chiar primul president a facut o gramada de volte, plecand, revenind, cam de cinci ori (ne gandim la Ion Heliade Radulescu, un mare incepator!). Apoi, in structura actuala, ea cred ca nu mai corespunde mersului societatii, mai bine ar fi sa impanzesti tara cu academii locale, dupa modelul englezesc ( British Academy) sau frantuzesc, unde termenul desemneaza si o circumscriptie cu diverse institutii de educatie. In forma actuala, cu o sectie de literatura si filologie trebuie sa impaci si profesorii de gramatica si scriitorii. Lucru greu. In 1966, Academia RSR , centrata pe stiintele dure – mate, fizica, chimie, biologie – poseda treisprezece sectii, ultimele doua fiind de stiinte filologice si de literatura si arta. Cand citesti cine facea parte din ele, te cam furnica pe sira spinarii : Graur, Rosseti, Petrovici, Iordan, Perpessicius, Balaci, Cioculescu, Cazacu, Coteanu, Dima, Livescu, Macrea, H.Mihaescu, la prima si Arghezi, Philippide, Jalea, Jora, Stancu, Bogza, Oprescu, Eftimiu, Baba, Caragea, Ciucurencu, Dragoi, Socor, Vatasianu, Jebeleanu, in a doua.
Fireste, epocile nu seamana intre ele, acum se nasc mai multi scriitori, acum se nasc mai multi profesori de calibru, asa ca mai bine sa sarim direct la eventualele propuneri, caci mari scriitori bastinasi in epoca de tinichea pe care o parcurgem acusica nu se prea intrevad la orizon, iar cei mai buni au fost primiti déjà in Academie. Cine ar mai ramane? La proza, din generatiile mai vechi cred ca Balaita, Toiu, Sararu, Uricaru, Ileana Vulpescu, la poezie Ion Gheorghe, Stoiciu, nea Romica Vulpescu, Malancioiu, ca profesori, Balota, chiar daca l-a facut securache un gunoi de la postul de propaganda din vremea Razboiului rece, FEurope, Marian Popa, Cornel Ungureanu, Tomus, Ion Vlad, din scoala clujeana, si apoi prietenii mei, cu care ma simtesc solidar si alaturi de care nu m-am considerat niciodata cu nimic mai prejos. Cam asta ar fi la o privire sumara, dar trebuie inteles un lucru, a intra in academie inseamna a lucra pentru limba romana, or multi cred ca asta ii consacra definitiv si nu mai fac chiar nimic dupa aceea!