Cauta

Useriștii și fiica lui Stalin

1. Iulian Bulai despre Nicolae Manolescu: „Acum doi ani ne-am întâlnit la Academia Română. Ne-am coalizat și am votat împreună” pentru nu știu ce. Bine că nu s-au coalizat să voteze pieziș. Acum doi ani m-am întâlnit și eu cu Mike Tyson. Mi-a zis că nu pot să-l bat prin KO, dar pe victoria mea la puncte a pariat și el. Cu toate că Manolescu s-a prăpădit, mi-ar plăcea ca Bulai să mai fie chemat la Academie și să conducă încă patru ani Comisia de Cultură din Camera Deputaților. În acest fel, România își va atinge țelul suprem. Va avea studenți agramați și la Facultatea de Filologie.

2. Francezi sunt și Charles de Gaulle, și Brigitte Bardot, dar și actualul premier al Franței, și Clotilde. Madam Cloti, ai împrăștiat în canalizări soluție împotriva șobolanilor? Așa se face în martie și aprilie. Șobolanii deja au ieșit ca să-și facă selfie în Amzei, cu palatul hetairei Mița Biciclista. Sau ești ecologistă și protejezi șobolanii? Și chiar dacă n-ai fi, de ce te-ar interesa să rezolvi ceva? La ce contracandidat (nu) ți-au pus PSD și PNL, o să scoți un procent mai bun decât al lui Putin.

3. După patru ani dezastruoși, Clotilde ar fi fost, în orice țară care nu trăiește din fițe, ca piața second hand de mașini electrice. Adică zero. Au scos deja chinezii niște mașini electrice mai bune, mai ieftine și cu autonomie de 1000 de kilometri.

4. Useristul Ghinea, autorul cărții „Eu votez DNA”, a cuvântat că șeful de acum al DNA e „borfaș”, iar Clotilde a zis că judecătorii au devenit „marionete politice.” Ooooo, trotinetarii au descoperit „Statul paralel”! Useriștii nu sunt nici măcar originali. Când Svetlana Allilueva, fiica lui Stalin, a ajuns în America și a început să scrie despre ororile din URSS, presa de la Moscova a făcut-o nebună. Când Svetlana Allilueva s-a întors în URSS, după 17 ani trăiți în America și la Londra, și a înjurat ce nu i-a plăcut pe acolo, presa din SUA a făcut-o nebună. Și presa din America, și presa din URSS, dar și Svetlana Allilueva aveau dreptate. Svetlana era instabilă emoțional. Dar haideți să o lăsăm nebună, fiindcă sună mai bine. De fiica satrapului care a terorizat Europa și a ținut în șah America și-au bătut joc zeci de bărbați – soți, amanți, politicieni ruși care i-au supraviețuit lui Stalin. Dar nu se povestește și că era o femeie mobilată intelectual. Useriștii nu pot fi bănuiți de așa ceva.

 

Ultimele stiri

  • Scăderea inflației la 5,9% în aprilie a adus ieftiniri majore la produsele alimentare de bază
  • Un autobuz cu zeci de pasageri la bord a căzut într-o prăpastie. Cel puțin 16 morți – VIDEO
  • Ciolacu se arată convins: Firea va câştiga Primăria Generală/„Eu nu am discutat cu Piedone de când…”
  • Imagini bombă! Ludovic Orban, surprins la o petrecere cu vrăjitoarea Sidonia și clanul Fabian!
  • Comunicat de presă Asociaţia Pentru Natură şi Oameni
  • Crimă înfiorătoare în Capitală! Bărbat omorât în bătaie în Crângași. De la ce ar fi pornit conflictul
  • Ciolacu: „Urmează să luăm o decizie în CSAT despre PATRIOT”
  • Ciolacu: „Maia Sandu este singura soluţie europeană şi democratică pentru Republica Moldova”
  • Germania trimite al treilea sistem PATRIOT Ucrainei
  • Poza Zilei
  • Exit mobile version