AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisTrotinetarii fac învățământ politic cu morții

Trotinetarii fac învățământ politic cu morții

1. A fost împușcat un activist al lui Trump. Recunosc că nu auzisem de el, nu mă interesează propagandiștii, se zice că era băiat deștept și am convingerea că nu putea să fie mai zevzec decât Greta Thunberg sau decât oengiștii noștri. În America va fi deranj. În Europa e deja deranj, ca întotdeauna când arde Parisul. În România s-au înmulțit furturile de alimente din supermarket-uri (s-au montat dispozitive anti-hoție pe salam, salamul e păzit ca la muzeu), iar activiștii băștinași fac învățământ politic cu morții. Ca să pară umani, trotinetarii au spus că ar fi preferat să supraviețuiască susținătorul lui Trump, dar să-și ”reevalueze atitudinea”. Precursorii progresiștilor, adică staliniștii, numeau chestia asta ”reeducare”. La fel au procedat  progresiștii zilele trecute, după ce Elena Udrea a dat un interviu. ”Nu trebuia eliberată înainte de termen, pentru că nu s-a îndreptat.” La cât sunt ei de răi, o privare de libertate n-are nicio valoare dacă nu e dublată de spălarea pe creier. Totalitarismul înseamnă obligația de a gândi toți la fel. Iar progresismul e o mișcare totalitară.

   2. Elena Lasconi: ”Adevărul e că încă de pe data de 27 noiembrie 2024 se știa că intenționau să anuleze alegerile.” Niște alegeri pe care ea le-ar fi pierdut. N-am nicio simpatie pentru teosoful paramilitar Georgescu, dar e evident că azi n-ar mai fi fost președinte Nicușor Dan și premier Ilie Drujbă Bolojan. Nicușor Dan ar trebui să se roage zilnic pentru sănătatea Dianei Șoșoacă. Dacă nu i s-ar fi interzis candidatura, Șoșoacă ar fi luat cel puțin o treime din voturile lui Georgescu și ar fi intrat în turul doi Ciolacu și Lasconi. Ciolacu era și el băiat verificat, s-ar fi purtat cavalerește în finala prezidențială și o aveam la Cotroceni pe Lasconi. Acum, Nicușor face exact ce a făcut Lasconi în campania electorală. Încearcă să gâdile electoratul conservator. Dar lui i se permite. Pentru că e ”băiatul de casă” al cui știm noi. A mai greșit, ”dar e de-al nostru.”

3. În primii ani de după 1990, oamenii cărora Statul le-a ingăduit să fie milionari aveau un singur motiv de teamă. ”Dacă vin comuniștii înapoi?” Și ce frică le-a fost când a avut loc puciul de la Moscova! Bine că n-a reușit manevra aia kaghebistă. Văzând ce se întâmplă în lume, băieții de la pădure se întreabă ”ce ne facem dacă vor câștiga anti progresiștii? Ne descurcăm. Avem naționalistul nostru. Pe Nicușor.”

    4. Și puțin fotbal pe final. La Inter Milano, Mircea Lucescu i-a antrenat pe Baggio și Ronaldo. Două ”Baloane de Aur.” Ăștia care-l contestă pe Lucescu au condus doar în somn balonul lui Jules Verne și fac baloane de pastă de dinți (clăbuci) în fața oglinzii.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
862 afisari

2 COMENTARII

  1. Nu cred ca amesteca intentionat ideile pe care vrea sa le spuna ,dar de multe ori iese un ghiveci fara sens , de ex : pentru ca nu-i sufera pe useristi ( nici eu ) spune ca acestia gresesc ca nu au acceptat eliberarea inainte de termen a Udrei pentru ca Udrea nu si-a dat seama ca tainuirea complicilor inseamna ca nu ai inteles de ce esti la puscarie , si mai trebuie sa faci puscarie , nu sa fii rasplatita, pana intelegi ,adica useristii au dreptate , trebuie sa o spun de dragul adevarului nu ca sa-i iasa stamba la cot lui Boanchis , cu rationamentul lui deja gresit , apoi amesteca mere cu pinioane , Lucescu de acum 30 de ani cu Lucescu de acum , daca era la fel era la Inter .

  2. Recunosc că nu auzisem de el, nu mă interesează propagandiștii, se zice că era băiat deștept și am convingerea că nu putea să fie mai zevzec decât Greta Thunberg sau decât oengiștii noștri.

    Asta spune cât de ignorant ești și tu.
    Ești convins de ce este el dar nu ai auzit și nici măcar acum nu vrei să știi ce vorbea și ce face el.
    Ești un ipocrit domnul ziarist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger