1. Singura persoană din FRF pe care o felicit pentru calificarea la Euro este Edi Iordănescu. Eu sunt primul ziarist care a scris despre el. Un articol, nu o știre. S-a întâmplat în secolul trecut, în februarie sau martie 1996. În cotidianul Sport XXI. Întrebați-l pe Edi, că poate mint.
2. Și acum o poveste cu selecționerul. În urmă cu 20 de ani, Edi era la F.C. Vaslui, în Divizia B. Porumboiu ne-a invitat pe mine și pe Cornel Dinu (în ordine inversă, dar eu sunt autoreferențial) la un meci. Pe Edi îl anunțasem că vom veni, dar era accidentat. „Daaaa, e ceva grav, probabil și-a ciobit o unghie!”, a diagnosticat Procuroru. Edi îmi spusese că vrea să-l cunoască pe Dinu „pentru că îl admir foarte mult” și a apărut la restaurantul Hotelului Racova. Când l-a văzut pe Dinu, Edi i-a mărturisit „Mister, sunteți preferatul meu din fotbal (între timp și-o fi schimbat opțiunea, n.m). Eu mă culc la zece seara, dar când sunteți dumneavoastră la televizor stau și până la două noaptea.” La care Dinu, strălucitor ca de obicei, i-a răspuns „ești un băiat inteligent. Semeni cu mama ta.”
3. Ucraina a fost sau pretinde că ar fi fost dezavantajată de arbitraj în meciul cu Italia. Se știe că organizatorii turneelor finale au nevoie de participarea echipelor mari, așa că, în ultimii 25 de ani, situația ar fi stat la fel, cu o excepție: în 2022, când Zelenski era eroul planetei și i s-a permis să schimbe stilul de a cere favoruri. Când soliciți una, alta o faci cu politețe. Zelenski cerea, și, după ce primea, vitupera că i s-a dat prea puțin. Fotbalul înseamnă politică, iar meciul Ucraina – Italia a dovedit că lumea își revine și că războiul se duce lângă covid. Adică în trecut.
4. Doar la noi politica și fotbalul se fac pe merit. Domnul președinte al FRF a câștigat alegerile din 2014 pentru că avea experiență în fotbal și nicio legătură cu Sistemul. În ultimele zile, dumnealui a fost foarte lăudat, dar eu cred că mai era loc de elogii. Această calificare, obținută într-o grupă cosmică, din care a lipsit doar Gibraltarul, ne obligă la reverențe și față de orașul Bacău, unde domnul președinte Burleanu a fost la școală. La fel ca doamna Monica Columbeanu. Amândoi au venit la București și au terminat SNSPA, amândoi au reușit pe plan internațional. Sperăm ca domnul Burleanu să nu părăsească fotbalul românesc (domnule președinte, candidați și a patra oară, și chiar a șasea oară pentru șefia FRF!), așa cum l-a părăsit Moni pe Iri. Și le stătea atât de bine împreună! Iri era frumos și sărac, Moni era deșteaptă și dezinteresată.