Nu sunt stelist si, in momente ca astea, regret. Nici nu mai pot deveni. Motivul n-are legatura cu verticalitatea si alte izmeneli, ci cu un fapt mult mai simplu. Nu ma mai pasioneaza fotbalul, rar am rabdare sa mai vad un meci pana la capat.
Aratati-mi inca un ziarist care marturiseste ca-l plictiseste un fenomen de pe urma caruia profita! Dar partida care a dus Steaua dincolo de grupele Europa League am urmarit-o. Am scris, candva, ca de Steaua nu trebuie sa-ti fie mila nici cand e in genunchi. Sustin acest lucru in continuare si il consider un omagiu. Steaua a pierdut cu 5-0 in Israel, se taraste in campionat, este cea mai criticata echipa din Romania, dar a ajuns in primavara europeana. Nimic nu conteaza mai mult in fotbal. Ma refer la trosbalul romanesc, ca pentru Barcelona nu reprezinta o performanta optimile sau sferturile. Steaua a ajuns de 3 ori in Champions League, dupa 2000. De fiecare data pe joc, nu pe coeficient, ca speculantii de la CFR Cluj. Tot Steaua a jucat o semifinala de Europa League. Prezentele in primavara europeana nu le mai contabilizez. E o firma capabila sa-i remorcheze pana si pe prostii (ca multi sunt prosti) care muncesc pentru ea. Va place Steaua? Mie imi place de Marcel Raducanu, Belodedici si Hagi. Denigratorii (m-am numarat si eu printre ei, recunosc) sunt obligati sa accepte ca este unica noastra echipa convertibila.
Am fost de multe ori in strainatate cu echipa nationala, Dinamo, Rapid, FC National. Iar receptionerul, ospatarul, vamesul, taximetristul ma intrebau „cine joaca diseara, Steaua?”. Nu mi-a convenit, dar asa s-a intamplat.