Cauta

Sifonam, sifonam, dar sa o facem profesionist, artistic, stiintific, fantastic!

In 2014, denunturile la organe au crescut cu 63% fata de 2013. La intrecerea capitalista participa SRL-uri, angajati la Stat si particulari. Multumim pe aceasta cale firmelor de telefonie si corporatistilor, care ne vor ajuta sa sarim de 100% in 2015. O contributie adusa la depasirea de plan vor avea urmaritii si condamnatii penal. In aresturile preventive si in puscariile patriei, indemnul la moda este „da-i cu 16, da-i cu 16!”. 16 este un articol de lege, un decret, nu ma pricep. Eu i-as spune stafeta voiosiei, pentru ca individul turnat preia catusele turnatorului.

Dar daca tot ne apucam de sifonarie, haideti sa o facem profesionist, artistic, stiintific! De Ziua Nationala, in timp ce oratorii patrioti bruiau la televizii defilarea tancurilor, eu am citit o carte a lui Lucian Boia, „Dosarele Secrete ale Agentului Anton. Petru Comarnescu in Arhivele Securitatii”. Petru Comarnescu a fost animatorul Generatiei Criterion (Eliade, Cioran, Ionesco, Vulcanescu). Chiar numele Generatiei i se datoreaza — vine de la conferintele Criterion, organizate de Comarnescu. Intre 1953 si 1969, agentul Anton a fost un Balzac roman, care a lucrat cu personaje reale, ridicand delatiunea pe versantii artei. Daca si-ar fi scris Jurnalul, Comarnescu n-ar fi facut-o cu fidelitatea (n-am gresit cuvantul!) si talentul agentului Anton. Apartinand „vechiului regim”, fiind homosexual si mereu in criza de bani, Comarnescu a reprezentat o prada usoara pentru Securitate, care l-a transformat in cel mai de nadejde scriitor al ei. Criticii si istoricii de arta (Frunzetti, Schileru), prozatorii (Petru Dumitriu, Mihail si Ion Marin Sadoveanu), pictorii (Ciucurencu, Baba), sculptorii (Baraschi, O. Han), marii gradinari ai literaturii si ai lingvisticii (Alexandru Rosetti, Tudor Vianu, Vladimir Streinu, Serban Cioculescu) si-au gasit, fara sa caute, un biograf de incredere (!) in „Agentul  Anton”.

Astazi, avem bafta ca exista libertatea cuvantului, asa ca sifonaria s-a transformat in voluptate publica. Nici n-a ajuns Iohannis presedinte, ca banda lui Patapievici s-a si ilustrat printr-o scrisoare deschisa! Sinecuristii s-au suparat fiindca sasul elocvent ca un Trabant a pus nu stiu ce consilieri care nu sunt pe placul „elitelor”. Elita e una singura, nu o mai anulati, prin repetitie! Klaus, da-le cu flit „elitelor”, ca sa te preamareasca rapsozii de la „Cantarea Romaniei capitaliste”! Ieri, i-am strunit pe doi lautari — abuzau de rime licentioase, gura-cultura, de pilda, dar le-am periat textul, da-i incolo de neciopliti! — si a iesit un refren publicabil. Dedicatie pentru atarnusii lui Patapievici! „V-ati luat-o-n plina figura, cultura de impostura, vrajeala de anvergura, v-a ars Klaus la sinecura! ”.

Ultimele stiri

  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Exit mobile version