Emil Constantinescu a zis ca l-au invins Serviciile, Basescu le-a calarit, Iohannis e sluga lor, seraiul guvernamental al lui Dragnea refuza SPP, nimic nou.
Daca tot mi-a spus un prieten ca fac pe Gigel eruditul si „mai mult citez decat citesc” (Plesu despre Dan Puric), voi cita dintr-o carte pentru mase, „Fratia”, scrisa de John Grisham. „Fratia” e ceea ce se cheama un thriller novel, iar avocatul si politicianul (in tinerete) Grisham este, din pacate, autorul cel mai vandut in America, dar sta bine si in Europa. Redau un fragment (permitandu-mi sa-l ciopartesc putin – traducatorul romanului, Radu Paraschivescu, va intelege ratiunile de spatiu tipografic) despre presedintii SUA, din perspectiva unui sef al CIA. Marele securist american „vorbea cu presedintele o data pe saptamana. De obicei, favorurile se faceau pe baza de reciprocitate, dar sefului CIA nu-i placea deloc sa aiba acelasi tip de relatie cu toti presedintii. In 30 de ani lucrase cu sase presedinti, iar arma lui secreta o reprezentasera dintotdeauna favorurile. Seful CIA aduna toate informatiile, le punea bine, nu-i spunea totul presedintelui si, din cand in cand, scotea la iveala o mica minune pe care o ambala frumos si o livra la Casa Alba. Presedintelui in exercitiu nu-i trecuse supararea provocata de infrangerea umilitoare in cazul unui tratat de interzicere a testelor nucleare, sabotat de CIA. Cu o zi inainte de refuzul Senatului de a-l aproba, CIA lasase cu buna stiinta sa transpire date dintr-un raport strict secret, iar presedintele incasase o noua lovitura. Dar se afla la sfarsit de mandat si il interesau mai mult aspectele vietii personale decat problemele tarii. Presedintii la final de mandat erau imposibili. Din moment ce nu se mai prezentau in fata alegatorilor, insistau asupra propriei imagini de ansamblu. Le placea sa calatoreasca in compania multor prieteni si sa viziteze alte tari, unde participau la intalniri cu presedinti in aceeasi situatie. Isi faceau griji pentru biblioteca prezidentiala. Pentru portrete. Si pentru biografii, motiv pentru care petreceau mult timp alaturi de diferiti istorici. Vorbeau despre viitor, despre cum ar fi trebuit sa arate lucrurile, uitand ca avusesera la dispozitie opt ani in care ar fi putut face tot ce era nevoie”.
Trump iese din acest tipar, fiindca a venit miliardar, star miliardar, bagabont miliardar la Casa Alba. Smecher pe sabia lui, nu marioneta precum Clinton sau Obama. Blegul de Clinton se smiorcaia cand a fost prins ca a stropit rochia unei stagiare basoldine. Stormy Daniels (e buna, dar „pe vechi”, o MILF cam imobila) jucase, in urma cu multi ani, in parodii porno dedicate lui Trump.
Presedintii nostri se potrivesc in tabloul lui Grisham. Cu mentiunea ca nu au fost preocupati de biblioteca prezidentiala, ci de casele de protocol. Aduceti-va aminte ce greu s-au despartit Iliescu de Scrovistea si Basescu de Vila Dante. Iar calatorul Iohannis s-a purtat din prima zi ca la final de mandat. Cotroceni e agentia de turism a sasului elocvent ca un Trabant.
Despre presedintii de partide n-a scris Grisham, in „Fratia”. Regret ca nu l-a cunoscut pe Dragnea, care e mai capabil decat toti iliestii si basestii la un loc. Individul amfibiu si vascos a reusit regionalizarea inaintea ungurilor. In ultimii 28 de ani, UDMR a fost interesata doar de Harghita, Covasna si Mures, dar n-a facut pentru ele cat Dragnea pentru Teleorman. Daca se concentra pe autostrada Brasov – Comarnic in loc sa favorizeze Teleorman, Dragnea era chiar destept. Dar deja intru intr-un joc tampit. Nu va face nimeni autostrada Comarnic – Brasov, atata vreme cat politicienilor le e frica sa nu fie arestati. „Dar de ce sa iti fie teama, daca nu furi?”, vor intreba cei care au votat-o pe Monica Macovei in 2014 sau i-au stampilat pe useristi in 2016. Bolnavii sau puerilii nu merita raspunsuri.