Cauta

Presedintele FRF confunda UEFA cu PCR

Cand a ajuns presedinte la FRF, domnisorul Ciurli Burli se dadea idealist. Neoutecistul Minciunel spunea ca pe el nu-l intereseaza banii, ca lucreaza pe baza de pasiune. Era indragostit de un fenomen pe care nu-l cunoaste, dar il invata in calitate de sef.

Reformatorul diletant a vorbit intai, in limbajul corporatist-gongoric, despre centre de excelenta pentru juniori. Am mai scris ca excelenta se potriveste cu mucosii ca batranetea cu alaptatul. Pe urma, federatia sufletistilor nonprofit a incercat sa devina coproprietara la acele centre de excelenta si propaganda. Avand spiritul critic mai dezvoltat decat competenta (boala asta se manifesta la toti politrucii), Mitrea Cocor cu wireless a declarat ritos  ca nu va lua prime, in cazul unor calificari. Si hop castana, a venit calificarea! La Daciada refugiatilor din Franta, dar e o calificare. Bineinteles ca neoactivistul s-a sucit, povestind ca „am intrebat la UEFA care ar fi modelul de prime pentru partea administrativa, ca sa-l aplicam la nivel national. Prima presedintelui va fi mai mica decat a jucatorilor”. Asa ati invatat voi la scoala de cadre (Colegiul National de Aparare)? Sa va incalcati programul din campanie? Dar in Romania nu se compromite nimeni definitiv, asa ca poti sa debitezi ce vrei. Mai rau e cand habar n-ai ce zici! Ce model de prime UEFA visezi? Nu exista asa ceva, colhoznicule intarziat! Confunzi UEFA cu sediile centrale de partid, unde suna politrucii din sate si intreaba cat ulei, cata faina si cate tigai au voie sa dea la alegerile locale!

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version