Absolventii ceapeului SNSPA au mancat calificarea la mondiale.
S-a mai intamplat sa ratam prezenta la turnee finale. Dar aveam sanse pana la ultimul meci. Acum, politrucii din FRF si aparatorii lor dau vina pe jucatori. Spre sfarsitul anilor ’70, in echipa nationala jucau Marcel Raducanu, Balaci, Iordanescu, Boloni, Sames, Camataru si inca mai erau convocate statuile vii ale promotiei Mexico ’70 (Dobrin, Dinu, Dumitru). Acea generatie nu s-a calificat nicaieri. Pentru ca nu avea antrenor. Stefan Covaci, director tehnic, era undeva in imponderabilitate – nu-i totuna cu predictibilitate sau sustenabilitate. A venit Mircea Lucescu, a construit o noua echipa si ne-a calificat la EURO ’84. Doar opt echipe ajungeau atunci la turneul final. Mitrea Cocor cu wireless de la FRF si numaratorul de cornere Vochin l-au facut sa plece pe Piturca, l-au scos de la azilul politic pe Iordanescu si pe urma l-au adus pe Lupul cu mustata pudrata. Pe Daum, un bufon fara umor. FRF a investit in Daum cat Merkel in refugiati, iar acum vin dinspre federatie declaratii de genul „Contra a adus un suflu nou nationalei. Jucatorii evolueaza cu mai multa ambitie si determinare”. Propaganda genereaza planete ale mutantilor! Neopolitrucii din FRF l-au bagat pe Daum sub pres si au transformat o prabusire jenibila intr-un triumf. Ne, ne, ne, ne, ne! Calificarea ati pierdut-o voi, necalificatilor de meserie, cand ati pus pe banca nationalei un refugiat ramolit si platit regeste! Sa va aduc aminte o chestie. A doua zi dupa ce a ajuns presedinte al FRF, Ciurli Burli a zis ca se duce in Italia, ca sa-l convinga pe Radu Stefan sa revina la nationala. Ziaricii plecati dupa fenta aplaudau. Un strain de gazon i-a driblat pana le-a intrat iarba in cur. Iar eu scriam ca neoactivistul detasat ca presedinte la FRF se crede selectioner.
Dar sa onoram si valorile nationale! Halep si Lucescu. Da, Mircea Lucescu! Toate injuraturile pe care le lua Halep s-au transferat la Lucescu, le primeste Lucescu, pentru ca a pierdut un meci. Revin imediat la nea Mircea. Halep a ajuns locul unu mondial. Fata nu avea nimic de demonstrat. E intr-un sport nu numai individual, ci eminamente, eminamente particular. Halep nu-i Steaua sau Dinamo, ca sa se improprietareasca anonimii cu fenomenul si sa spuna „dom’le, io tin cu Steaua de 40 de ani si am pretentii!”. De la Halep doar Halep isi poate permite sa aiba pretentii. Daca va lua si un titlu de Grand Slam – afacerea ei, gloria ei!
Cat despre Lucescu, mai usor, mai usor! In Romania e mare realizare sa prinzi 72 de ani. Mircea Lucescu pregateste nationala Turciei, la 72 de ani. Antreneaza de aproape 40 de ani. A castigat trofee nationale si cupe europene, a inventat internationali pentru sapte – opt tari, a rezistat printre toate categoriile de monstri ai Puterii, printre prim – secretari comunisti si generali de Securitate, printre milionari italieni si baskani calatoriti prin toata istoria de perversitati a Constantinopololui, printre dictatori balcanici si oligarhi cu scoala Razboiului Rece.
Prea multi romani fara realizari au vocatia contestatiei. A contesta nu-i ceva rau. Periculos e cand a contesta devine a uri. N-am chef sa fac nominalizari. In Romania, ura a fost mereu la moda. Acum, moda a ajuns mod de viata.