S-a terminat vara, ne ameninta inserarea timpurie si asfintitul frunzei. Verdele vegetal se va ingalbeni ca abajurul veiozei sub care citim povestile verii.
Una singura, o singura poveste va aduc, desi mai aveam una, legata de negustori. O rezum iute si pe asta cu negustorii, ca nu ma pot abtine. Toti prietenii mei cu pravalii au fost terorizati de Statul securist, in iulie si august. Am cunoscut un baiat inteligent, chiar inteligent, de la ANAF si l-am intrebat de ce nu procedeaza Statul la fel si cu supermarketurile. Mi-a zis ca „le dam o amenda de 30000 de lei, sa zicem. O platesc imediat si pe urma isi baga in actiune aparatul de intimidare. Suna la guvern. Ne dau in judecata. Si isi permit cele mai scumpe case de avocatura. Ne reclama la ambasade. Comanda articole negative despre Romania in presa internationala. Au putere mare. Un patron roman ar fi arestat daca ar face asa ceva.”
V-am promis o poveste de vara, ca nu asta era. E o poveste cu un oligarh care are o cherhana cu circuit inchis, la Portita. Se ospateaza acolo el si prietenii lui. Nu plateste nimeni, dar cine vrea sa fie domn, ii cinsteste pe chelneri. Nu exista lista de bucate. Se maninca pestele prins in ziua respectiva. La masa cu mine au nimerit un domn din aparatul represiv si familia lui. Erau din Ardeal. Din Alba – Iulia sau Hunedoara. Eu imi amintesc exact de unde erau, insa o ard evaziv. Poate ca nici cherhanaua nu era la Portita, dar nu vreau sa-l beleasca Statul aservit altor State pe oligarhul ospitalier. In fine, fiica domnului din aparatul represiv era foarte educata, se exprima ingrijit, se imbujora, dar nu gustase peste in viata ei. S-a apucat oligarhul s-o convinga. N-a prea reusit. Ea tragea la carnatii din Ardeal. Pana la urma, a gustat putin zargan, dupa ce oligarhul a scos carnea de pe coloana puternica si verzuie. Multumit de victorie, oligarhul s-a ridicat de la masa, a luat o piine si a inceput sa arunce firimituri pe tarm, sa vina pescarusii. Au venit, erau multi ca porumbeii din Piata San Marco, s-a lasat cu poze, cu talente, cu nu stiu ce. Iar domnisoara candida a intrebat: ” dar toamna, toamna ce fac pescarusii?”. Oligarhul n-a mai rezistat si i-a raspuns „toamna ii vand pe toti, la chinezi, dar vor si indienii!” Bineinteles ca s-a bagat si ospatarul. „Da, domnisoara, Nasul din asta traieste toamna. Vinde pescarusi!”
In toata ianuaria noastra nesfarsita cat o februarie molipsita de o decembrie vom vinde amintirea zborului de pescarus. Si vom cersi putina lumina de la parastasul unei raze de soare ce si-a incheiat calatoria pe nisipul sampanizat cu ultimul si mereu intaiul val al Marii.La revedere, azur tulburat de tristetea lui Ovidiu!
De mic eram bun la compuneri.