Nu am scris despre Patzaichin „la cald” pentru că nu l-am cunoscut. I-am lăsat pe alții, care nu l-au cunoscut nici ei, dar au tupeu. Printre puținii care au vorbit sau au scris frumos au fost Mircea Lucescu, Cornel Dinu și Cătălin Tolontan. Acești oameni l-au și cunoscut.
Despre Patzaichin am scris, însă, pe 26.05.2021, chiar aici, în „Național.” „Presa lansează sondaje tâmpite, precum <<Cine a fost cel mai mare sportiv român?>>, și îi nominalizează pe Hagi și pe Ilie Năstase, pe Nadia și pe Halep, dar uită de Iolanda Balaș și Patzaichin.
Deasupra ștachetei și pe apă, Iolanda Balaș și Patzaichin au plutit ca Nadia. În 1968, în Mexic, Patzaichin a câștigat la dublu cu Serghei Covaliov. În 1972, la Munchen, în proba de simplu, lui Patzaichin i s-a rupt ambarcațiunea și a ajuns la finish pe un fel de grătar care îl trăgea spre fundul lacului. În recalificări și în finala de la Munchen i-a întrecut pe toți, inclusiv pe reprezentantul RFG – ului, considerat, înainte de J.O. 1972, <<cel mai sigur campion olimpic al țării gazdă.>> La Olimpiada de la Moscova 1980, boicotată de americani, și la Olimpiada de la Los Angeles 1984, boicotată de ruși, Patzaichin și Toma Simionov au câștigat medaliile de aur. Patzaichin a vâslit și pe apele Războiului Rece. Și a învins.”
Aceste rânduri erau scrise în contextul în care zglobia noastră presă propunea, în 2019, după Campionatul European de Tineret la Fotbal, ca drapelul României la Jocurile Olimpice să fie dus de portarul Radu, care avea zero selecții la națională în acel moment. Și am încheiat cu întrebarea „vă dați seama cum s-a simțit Patzaichin când Radu a fost propus să poarte steagul, la Olimpiadă?”
Patzaichin a fost campion olimpic între 1968 și 1984. 16 ani între cele două ediții. Dar în 1976, la Montreal, Patzaichin n-a câștigat nici o medalie, cred că a ieșit pe locul 5, și a fost considerat un sportiv sfârșit. Așa au crezut Partidul și presa. La Montreal luase o medalie de aur canotorul Vasile Dîba și presa a uitat de Patzaichin. Azi a uitat de Dîba. Dar Patzaichin s-a ridicat iarăși. Și a câștigat la Moscova. A fost prima dată când l-am văzut concurând. La televizor. Pe viu – niciodată. Aveam 10 ani, cursa a avut loc într-o duminică după-amiază și țin minte numele lacului de lângă Moscova. Lacul Krilatskoe. Dar nu mai știam ce a spus Cristian Țopescu. Am auzit acum, când TVR a difuzat cursa – comentariul și imaginile din 1980. „Splendid sfârșit de carieră pentru Ivan Patzaichin”. Splendid, splendid, dar nu era finalul. Patzaichin a luat aurul și în 1984. Fără să vreau m-am gândit la poanta „când vom scapa, domnule, de Coronavirus?” „De ce mă întrebați pe mine? Eu sunt medic. Întrebați-i pe ziariști.”