Loredana Groza e o femeie talentata. O recunosti dupa glas, nu trebuie s-o vezi. Si acest lucru mi se pare fundamental in muzicoasa romaneasca, unde adevaratele amprente sunt bikinii. Exista o singura problema — mare — in piesele ei. Textele, ca versuri mi-e imposibil sa le numesc.
Exceland la capitole precum voce si miscare scenica, Loredanei nu i-a mai ramas loc si pentru creier. De-a lungul timpului, ea a debitat cretinitati enorme, precum „exista unii care nu le intra in cap nici cu forcepsul” si „sunteti de la Chisinau? Pe la voi trece Volga? Aaaa, nu mai trece?”. Nilul trecea pe acolo, Loredano! Alta nestemata a ei este „de cate ori ma surprind ca te sun, cu telefonul in mana”. Leftera de minte a incurcat etapele, e ca si cum ai zice „m-am sters la fund si pe urma m-am dus la veceu”. O uriasa belea comite Lori si in imnul statiunii Mamaia, altfel o melodie antrenanta, care si-a atins scopul. Incercand sa convinga turistii sa vina la Mamaia, ea arpegiaza „aici nu-i niciun stres, e delirium tremens”. Nici nu mai conteaza ca stres — tremens — e o rima debila. Marea nenorocire e ca n-ai cum sa inviti oamenii undeva, facand apologia unei boli. Comanditarilor, opriti-o pe Loredana! Sau macar supravegheati-o, fiindca persoana e lipsita de discernamant! Bine ca n-ati pus-o sa creioneze imnul statiunii Eforie, ca v-ati fi trezit cu „veniti si la Eforie, ca va dam blenoragie!”.