Cauta

Înjurătura și semnătura

1. Oana Țoiu, deputat USR. „Strângem semnături pentru 9 iunie. Decât o înjurătură pentru ei, mai bine o semnătură pentru noi. Sau amândouă”. Așa a adunat USR adeziuni sub posteriorul Girafei de la Antipa. La fel a lucrat partidul trotinetist și în 2018, tot în Piața Victoriei. „Decât să fie ei la guvernare, mai bine să-i băgăm la pușcărie, iar noi cu grebla pe fondurile europene și pe banii nefiscalizați pentru oengeuri. Sau toate patru”. USR – un partid care iubește democrația. E și un partid perspicace. A descoperit Statul paralel la peste zece ani de la apariția lui. „Liderii USR sunt hăituiți!” Democrație e numai atunci când useristii își hăituiesc adversarii.

2. Nu-i fac niciun fel de campanie lui Cîrstoiu, e evident că n-are nicio șansă. 50% dintre liberali (și nu mă refer la politicieni, ci la alegători) îl vor vota pe Nicușor Dan, iar 70% dintre pesediști pe Piedone. Dar mi se pare o mitocănie să te întrebi de ce are bani un chirurg în loc să te întrebi de ce are bani un aitist sau un corporatist. Chirurgii sunt lutierii și ceasornicarii lui Dumnezeu. Din păcate, e greu de înțeles asta într-o țară în care au fost încătușate zeci de mâini care au salvat vieți. Pe urmă, au ajuns directori de spitale niște parțial eclozați care nu știu să taie o ceapă, dar știu să strige „scrie-mi un raport!” Dacă îi întrebi pe useriști, chirurgi ar trebui să fie procurorii agreați de Monica Macovei. Anesteziști – deontologii. Asistente medicale – mascații. Iar directori de spitale – rockerii din Vama Veche.

3. Duminică, Girafa de la Antipa a fost poluată de fumătorii cu apucături olandeze recrutați dintre corporatiști și aitiști. Corporatiștii sunt un fel de funcționari sau merceologi de pe vremuri. Cu mențiunea că funcționarii și merceologii se exprimau onorabil în limba română. Corporatiștii s-au alfabetizat în romgleză la locul de muncă. Zilele trecute, o corporatistă mi-a zis că „pagina ta de fb ar fi mult mai tare dacă ai avea CUSTOMER CARE.” Am înjurat-o, fără să mă repet, cinci minute și pe urmă am râs singur un sfert de oră. Trecând la aitiști, ăștia au în plus, față de dactilografele de pe vremuri, doar obrăznicia. Scuze, de o lună, poate chiar două, n-am mai dat definiția aitistului și mi se pare scandaloasă această neglijență a mea. Aitistul este combinația ideală de inteligență artificială, prostie naturală și îmbogățire anticulturală.

4. Am un sfat pentru useriști. În campania asta electorală, vorbiți cât mai mult despre vaccinare, Colectiv, emancipare sexuală în școli, ecologeală. Nu uitați nici de „Corupția ucide”. Votanții rafinatului Piedone sunt foarte interesați de temele astea. Îi veți hipnotiza, vor rămâne cu degetele de la mâini paralizate și pline de unsoare, o să-și uite mititeii în scobitori, ascultându-vă.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • CLANUL magistrați, interlopi, politicieni!
  • Englezii s-au săturat de VAR și votează pentru eliminarea lui din fotbal!
  • Răzvan Lucescu a cucerit Atena!
  • Deputații pun la colț Comisia Europeană. Captarea CO2 pune în pericol așezările umane
  • Economia internetului, amenințată de inteligența artificială
  • Centrele de date: Big Tech pune la bătaie miliarde de dolari
  • Ne-am aranjat. MApN vrea să plătească în avans armamentul și să renunțe la orice fel de garanții
  • România, hub logistic regional: direcție cheie asumată de Guvernul Ciolacu
  • JO 2024: lamele de scrimă ale campionilor sunt făurite manual. Meseria “atipică”
  • Exit mobile version